Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Protest de amploare în Bulgaria. Fermierii au blocat punctele de trecere a frontierei cu România

În cadrul unei acţiuni de protest la nivel naţional, fermierii bulgari au blocat, luni, peste 40 de drumuri importante şi puncte de trecere a frontierei, a anunţat Uniunea Fermierilor din Bulgaria.

Protestatarii au blocat punctul de trecere al frontierei către România de la podul peste Dunăre, şoseaua către şi dinspre podul peste Dunăre 2, informează BTA, citată de Agerpres.

De asemenea, drumul de la Kardam până la graniţa cu România a fost blocat doar pentru camioane grele.

Conducerea Uniunii Fermierilor din Bulgaria s-a adunat la aeroportul din Byala Slatina, unde au fost aduse toate utilajele agricole din regiune. "Ne cerem scuze cetăţenilor şi îi avertizăm să amâne călătoriile planificate în 18 şi 19 septembrie, deoarece drumurile principale vor fi închise în toată ţara", a declarat Georgi Stoyanov, preşedintele Uniunii. Protestul se va muta marţi la Sofia.

Acţiunile eficiente de protest vor continua până când toate cererile vor fi îndeplinite, a spus Stoyanov.

Citește și
drona bulgaria
O dronă cu încărcătură explozivă a fost descoperită în Bulgaria, pe coasta satului Tyulenovo

Industria are cinci cereri pentru guvern - să continue interzicerea importurilor de produse agricole din Ucraina, extinzând dreptul de veto la fructe, legume, carne, lapte şi miere, fermierilor să li se plătească până în 30 septembrie întreaga sumă a despăgubirilor pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina iar ajutorul de stat pentru zonele pierdute în urma dezastrelor naturale să fie plătit imediat. Protestatarii mai doresc fonduri suplimentare de ajutor de stat şi o relaxare a condiţiilor intervenţiilor Planului Strategic.

Comitetul de iniţiativă pentru acţiunile de protest efective pe termen nedeterminat pentru salvarea agriculturii bulgare insistă că atenţia nu ar trebui să se concentreze exclusiv asupra producătorilor de cereale, întrucât acţiunile de protest implică întreaga industrie, inclusiv crescătorii de animale, apicultorii, cultivatorii de fructe şi legume.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult