Italia ar putea renunţa la euro. Planul populiştilor care au câştigat alegerile
Astfel, un prim pas făcut de liderii celor două formațiuni a fost să redacteze un document care a ajuns în spațiul public și care dezvăluie planurile prin care aceștia plănuiesc să sfideze regulile Uniunii Europene în ceea ce privește migrația și datoria publică a țării, informează BBC News.
Propunerea include modificări referitoare la mai multe „proceduri tehnice specifice”, care le-ar permite țărilor din blocul comunitar să părăsească zona euro și să recapete „suveranitate monetară”, scrie Financial Times.
Miercuri, Liga Nordului și Mișcarea Cinci Stele au oferit explicații cu privire la documentul „scurs” în presă.
„Trebuie să revenim la starea de dinainte de Tratatul de la Maastricht, prin care statele europene acționau conform unor dorințe reale de pace, cooperare, solidaritate”, au precizat liderii celor două formațiuni, într-o declarație comună.
Documentul de 39 de pagini, publicat de HuffPost Italia, datează din 14 mai, și conține mențiuni legate de migrație și de datoria externă a Italiei. Este vorba despre o serie de propuneri pe care cei doi lideri plănuiesc să le facă Bruxelles-ului. Potrivit BBC News, unele dintre detaliile din acest document ar putea „alarma” Uniunea Europeană.
Una dintre propunerile incluse în acest document este legată de anularea obligațiunilor italiene în valoare de 250 de miliarde de euro, pe care Banca Centrală Europeană le-a cumpărat, în condițiile în care Italia are a doua cea mai mare datorie publică din zona euro.
Prin această măsură, Mișcarea Cinci Stele și Liga Nordică susțin că datoria publică a Italiei, care este în prezent de 130%, ar fi redusă semnificativ.
Salvini și Di Maio nu au confirmat deocamdată planul, dar ei au precizat că vor să discute cu partenerii europeni în legătură cu o „regândire” a pactului privind creșterea economică și stabilitatea din cadrul Uniunii Europene, care impune reguli stricte privind menținerea deficitului bugetar la un nivel de sub 3%.
Matteo Salvini, liderul Ligii Nordice, califică drept „inacceptabilă implicarea UE”, în timp ce Luigi Di Maio, liderul Mișcării Cinci Stele, a vorbit despre „atacuri continue din partea eurocraților.
Un alt subiect de discuție abordat de liderii celor două partide populiste în controversatul document este referitor la migrație, care „nu este viabilă pentru Italia”. Totodată, documentul include propuneri referitoare la sancțiunile europene impuse Rusiei, la care ei consideră că ar trebui să se renunțe imediat. BBC News notează că cei doi lideri sunt în termeni buni cu președintele rus Vladimir Putin.
Cât de periculoase sunt planurile populiștilor italieni pentru Europa?
Luigi Di Maio și Matteo Salvini au lucrat zi și noapte pentru a ajunge la un numitor comun, întrucât în campania electorală au făcut promisiuni politice foarte diferite electoratului italian. Atât Mișcarea Cinci Stele, cât și Liga Nordului, și-au dorit în trecut ca Italia să iasă din Uniunea Europeană și să revină la liră, fosta monedă națională.
Cu toate acestea, ei spun că vor încerca să reformeze Uniunea Europeană din interior. Financial Times notează că, în cadrul unei conferințe susținute în urmă cu un an, liderii populiști au sugerat, însă, că și-ar dori ca Italia să iasă din zona euro.
„Nu voi da peste cap sistemul monetar european”, spunea Matteo Salvini, în timp ce Luigi Di Maio preciza că un referendum privind apartenența Italiei la zona euro ar putea fi „o ultimă soluție” prin care să încerce să forțele relaxarea măsurilor fiscale europene.
În timpul campaniei electorale, cele două formațiuni politice au renunțat la această temă, dar problematica a reapărut în discuție odată cu posibilitatea ca Mișcarea Cinci Stele și Liga Nordică să formeze un guvern populist.
Cele două partide lucrează, acum, la un plan de buget în valoare de zeci de miliarde de euro, în care sunt incluse planuri privind venitul minim, cât și impunerea unui impozit de 15% pentru cei care au venituri minime și medii.
Dacă până de curând investitorii nu au fost alarmați de posibilitatea unei alianțe între Mișcarea Cinci Stele și Liga Nordului, posibilitatea ca Italia să iasă din zona euro ar putea crea instabilitate, notează Financial Times.
„Deși cele două partide ar putea renunța la propuneri, documentul arată natura bizară și lipsită de experiență a acestora”, a explicat Lorenzo Codogno, consultant la o firmă cu sediul la Londra.
Analiștii BBC News notează că ambele formațiuni au idei foarte clare în ceea ce privește criza migranților, ei promițând electoratului că vor pune cetățenii italieni pe primul loc. Trei comisari europeni le-au transmis, deja, celor doi politicieni că poziția Uniunii Europene rămâne una fermă.
„Nu văd vreun semn că statele membre și-ar dori să schimbe regulile, cel puțin nu în curând, și nici să facă excepții în cazul vreunui stat”, a spus vicepreședintele Comsiei, Jyrki Katainen. Un alt vicepreședinte, Valdis Dombrovskis, a precizat că Bruxelles-ul încă așteaptă ca Italia să își achite datoria publică.
Mai mult, comisarul pentru migrație și-a exprimat speranța că Italia „nu va schimba direcția în ceea ce privește politicile referitoare la imigranți.”
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: BBC NEWS, Financial Times
Etichete: Zona Euro , guvern italia , liga nordului
Dată publicare: 16-05-2018 18:42