Promisiunile făcute de Liz Truss. Britanicii au rețineri cu privire la noua ei funcție
Your browser doesn't support HTML5 video.
Ambii vor merge la Balmoral, în Scoția, unde se află regina. Johnson îi va prezenta demisia, iar monarhul o va numi, oficial, pe Lizz Truss la șefia guvernului. Apoi, noul premier se va adresa națiunii din fața reședinței oficiale a premierilor britanici, la Downing Street 10.
Boris Johnson: Vom continua să impulsionăm economia, oamenii vor primi banii de care au nevoie pentru a depăși criza economică ce a fost cauzată de războiul infam al lui Putin. Știu că Liz Truss și acest milos guvern conservator vor face tot ce vor putea pentru a scoate oamenii din acestă criză, țara va depăși criza și vom fi învingători. Iar dacă Putin crede că poate avea succes șantajându-i și hărțuindu-i pe britanici, atunci se află într-o totală amăgire.
Luni, în primul ei discurs după victorie, Lizz Truss a făcut reverența cuvenită în fața lui Boris Johnson, căruia i-a rămas, de altfel, fidelă și atunci când demisiile din Guvern se numărau cu zecile. Liz Truss: Vreau să-i mulțumesc premierului căruia îi urmez, prietenului meu Boris Johnson. Boris, ai dus Brexit la capat, l-ai strivit la urne pe laburistul Jeremy Corbyn, ai derulat cu bine campania de vaccinare si l-ai infruntat pe Vladimir Putin! Liz Truss a promis reduceri masive de taxe și a adoptat un ton foarte dur împotriva sindicatelor, care au organizat o sumedenie de greve in ultimele luni.
Liz Truss: Prioritatea mea este reducerea taxelor, pentru ca nu cred in formula: "iei bani de la oameni prin impozite si-i dai inapoi prin beneficii.
Truss a promis că-i va ajuta pe britanici cu facturile, dar n-a dat detalii. Potrivit presei londoneze, ia în considerare înghețarea prețurilor la energie.
Analiștii economici susțin însă că urmașa lui Boris Johnson moștenește o catastrofă economică, iar rivalii ei politici nu au vreun cuvant de laudă la adresa ei.
Keir Starmer, liderul Partidului Laburist: Am auzit mai multe de la noul premier despre tăierea taxelor pentru corporații decât am auzit despre criza costurilor de trai. Asta arată nu doar că nu e la curent, ci și că nu e de partea clasei muncitoare.
Nicola Sturgeon, primul-ministru al Scoției: Singurul lucru pe care îl pot spune e că, dacă guvernează așa cum și-a făcut campanie în această vară, va fi un dezastru. Nu doar pentru Scoția, ci pentru întregul Regat Unit.
Și oamenii de rând din Regat își țin în frâu entuziasmul.
Britanică: O parte din mine se bucură pentru că avem încă o femeie la conducere. Dar ea nu-mi lasă impresia că știe ce e compasiunea sau că înțelege problemele oamenilor simpli.
Britanic: La ce costuri sunt cu traiul de zi cu zi, cred că aveam nevoie de un guvern dispus să cheltuiască bani ca să-i ajute pe oameni. Și conservatorii nu cred că sunt partidul politic (care să facă asta).
Ca ministru de externe, Liz Truss a promovat o legislaţie ce suspendă unilateral o parte a acordului privind Brexitul, convenit cu UE, și anume clauzele comerciale referitoare la Irlanda de Nord. O asemenea măsură ar putea duce la un război comercial în care Bruxellesul şi Londra să-şi impună reciproc taxe vamale.