Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Procurorul general al Arabiei Saudite: „Asasinarea lui Khashoggi a fost premeditată”

Procurorul general al Arabiei Saudite a declarat, joi, că suspecții acuzați de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi au acționat premeditat, conform informațiilor furnizate de Turcia.

 

„Parchetul general a primit informaţii de la partea turcă conform cărora suspecţii în cazul Khashoggi au întreprins acţiunea în mod premeditat”, a afirmat procurorul general, citat de televiziunea saudită de stat al-Ekhbariya şi de agenţia oficială de presă SPA.

Acesta a precizat că anchetele continuă. Declaraţia contrazice linia oficială de până acum a Riadului conform căreia jurnalistul a fost ucis într-o altercaţie, conform Agerpres.

Jamal Khashoggi, jurnalist şi opozant saudit, a fost ucis pe 2 octombrie, în incinta consulatului ţării sale la Istanbul. Potrivit unor responsabili turci, Khashoggi a fost asasinat de o echipă de agenţi venită de la Riad.

Citește și
Fiul jurnalistului Jamal Khashoggi, Salah bin Jamal Khashoggi, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman
Prima reacție a prinţului moştenitor saudit după moartea jurnalistului Jamal Khashoggi

În total, 18 suspecţi, toţi saudiţi, au fost arestaţi în Arabia Saudită şi mai mulţi responsabili ai serviciilor secrete au fost demişi.

Cu puţin timp înaintea comunicatului procurorului, presa saudită de stat a anunţat că prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a prezidat joi prima reuniune a unei comisii însărcinate cu restructurarea serviciilor de informaţii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult