Procurorii cer 30 de ani de închisoare pentru Derek Chauvin, polițistul care l-a ucis pe George Floyd
În documentele trimise înainte de audierea din 25 iunie, în cursul căreia va fi stabilită sentinţa, fostul poliţist de 45 de ani a sugerat o pedeapsă cu închisoarea redusă la durata deja executată, pledând pentru a fi comis "o greşeală cu bună-credinţă".
"Alternativ, Derek Chauvin solicită respectuos ca instanţa să îi acorde circumstanţe atenuante" şi să păstreze o pedeapsă la nivelul inferior al baremului în vigoare în statul Minnesota (aproximativ 12 ani de detenţie), a scris avocatul său Eric Nelson.
Fost poliţist, el riscă "să devină o ţintă în închisoare", a pledat avocatul, care a mai invocat lipsa unui cazier în cazul clientului său şi "respectul pentru procedura judiciară în pofida oprobriului", potrivit Agerpres.
În ce priveşte crima în sine, el a subliniat că Derek Chauvin "nu era conştient că ar comite aşa ceva: în mintea lui, îşi îndeplinea misiunea şi îi ajuta pe alţi poliţişti să-l aresteze pe George Floyd" pe gâtul căruia şi-a apăsat genunchiul timp de aproape zece minute, la 25 mai 2020, indiferent la gemetele acestuia şi inerţia sa.
"Crima lui Derek Chauvin este mai degrabă o eroare făcută cu bună-credinţă pe baza experienţei sale ca poliţist şi a pregătirii sale, şi nu un act ilegal intenţionat", a adăugat Eric Nelson.
La scurt timp, procuratura şi-a transmis propriile argumente, cerând 30 de ani de închisoare pentru ceea ce a numit, în opoziţie cu apărarea, un "abuz odios" şi un comportament "deosebit de crud".
În rechizitoriul lor, procurorii au reamintit că judecătorul Peter Cahill a reţinut luna trecută patru circumstanţe agravante împotriva poliţistului, deschizând calea impunerii unei pedepse grele în acest caz răsunător.
Moartea lui George Floyd, filmată şi difuzată pe internet, a stârnit manifestaţii masive în întreaga lume împotriva rasismului şi violenţei poliţiei.
După mai multe săptămâni ale unui proces urmărit îndeaproape, la 20 aprilie poliţistul a fost găsit vinovat de omucidere şi încarcerat imediat.