Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Procesul lui Trump pentru încercarea a de schimba rezultatul alegerilor din 2020 a fost suspendat

O judecătoare americană a suspendat, miercuri, cazul federal în care Donald Trump este acuzat că a încercat să anuleze ilegal rezultatele alegerilor din 2020, relatează Reuters.

Judecătoarea districtuală americană Tanya Chutkan a declarat că apelul în curs al lui Trump opreşte temporar toate acţiunile juridice care ar putea duce cazul spre procesul care în prezent este programat să înceapă în martie 2024.

Donald Trump a contestat în apel hotărârea pronunţată de Chutkan la începutul acestei luni prin care judecătoarea a respins solicitarea lui Trump de a nu accepta cazul în baza argumentului că el nu poate fi urmărit penal pentru acţiunile oficiale pe care le-a întreprins în calitate de preşedinte.

"Aceasta este o mare victorie pentru preşedintele Trump şi pentru statul nostru de drept", a comentat purtătorul de cuvânt al lui Trump, Steven Cheung, adăugând că hotărârea judecătoarei "deraiază" strategia "pripită a procurorului special Jack Smith de a interveni în alegerile prezidenţiale din 2024".

Procurorul special Jack Smith a cerut în această săptămână Curţii Supreme a SUA să ocolească curtea de apel federală şi să se pronunţe de urgenţă asupra chestiunii imunităţii, o mişcare neobişnuită menită să atenueze încercările lui Trump de a trage de timp în acest caz.

Citește și
Biden Trump
Luptă strânsă Biden-Trump pentru prezidenţiale. Un candidat independent l-ar dezavantaja pe actualul lider de la Casa Albă

Atât Trump, cât şi Smith au recunoscut că fostul preşedinte nu poate fi judecat cât timp apelul său este în curs. Dar Smith a încercat să menţină active unele aspecte ale cazului, susţinând că judecătoarea Chutkan ar putea încă să desfăşoare anumite activităţi premergătoare procesului în acest caz.

Chutkan a decis că pe durata cât cazul este suspendat se pot aplica hotărârile sale anterioare, inclusiv ordinul de interdicţie prin care i-a restricţionat lui Trump posibilitatea de a face comentarii la adresa procurorilor şi martorilor. Judecătoarea a declarat că va reveni asupra oportunităţii de a muta data procesului odată ce apelul va fi soluţionat.

Trump a pledat nevinovat la cele patru capete de acuzare care îl acuză de tentativă de fraudare a Statelor Unite şi de obstrucţionare a Congresului prin intermediul unor scheme de anulare a înfrângerii sale electorale în faţa preşedintelui Joe Biden.

Apelul lui Trump referitor la imunitate este văzut ca fiind cea mai bună oportunitate de a-şi atinge obiectivul de a amâna procesul până după alegerile din noiembrie 2024, unde este favorit pentru a-l înfrunta pe democratul Joe Biden. Avocaţii săi l-au acuzat pe Smith că adresându-se Curţii Supreme a încercat să grăbească procesul pentru a afecta campania lui Trump. Curtea Supremă încă nu a anunţat dacă va accepta sau nu solicitarea procurorului special.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult