Prinţul William a dezvăluit cum se simte acum Kate, bolnavă de cancer. Ce a declarat în timpul unei vizite la un spital
Your browser doesn't support HTML5 video.
Kate a anunţat în martie că urmează acest tratament după ce a fost evidenţiată prezenţa cancerului în urma operaţiei abdominale pe care a suportat-o la începutul anului, informează Reuters, potrivit Agerpres. La acea vreme, prinţesa britanică a spus că se simte bine, dar biroul de presă al cuplului princiar a anunţat că nu va oferi actualizări periodice despre starea de sănătate a prinţesei, care nu se va întoarce la îndatoririle sale publice înainte să primească avizul medicilor. Întrebat despre cum se simte soţia lui în timpul unei vizite la un spital comunitar din arhipelagul Scilly, situat în largul coastelor comitatului Cornwall, în sud-vestul Angliei, prinţul William, în vârstă de 41 de ani a răspuns: ''Da, se simte bine, vă mulţumesc'' Moştenitorul tronului britanic, care este şi duce de Cornwall, se află într-o vizită de două zile în regiune, unde a vizitat amplasamentul unui nou proiect dedicat persoanelor fără adăpost, a petrecut un anumit timp pe o plajă alături de membrii unor asociaţii locale şi a vizitat un spital comunitar. Prinţul britanic a sosit vineri cu o ambarcaţiune în arhipelagul Scilly, situat la 28 de kilometri în largul coastelor din Cornwall, a cumpărat un produs de patiserie locală şi le-a spus localnicilor care s-au reunit pe chei că familia lui este ''foarte supărată'' că a venit fără ei. William s-a întâlnit, de asemenea, cu operatori din port şi cu persoane care lucrează în afaceri locale în St Mary, insula cea mai mare din arhipelag, discutând cu aceştia despre pregătirile pentru sezonul turistic estival. Tatăl prinţului William, regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, a vizitat joi un colegiu militar, în cadrul celui mai recent angajament de la reluarea îndatoririlor sale publice după ce a fost şi el diagnosticat cu cancer.
Sursa: Agerpres
Etichete: Marea Britanie , cancer , printul wiliam , printesa Kate
Dată publicare: 10-05-2024 20:02