Prințul Philip, „figura centrală morocănoasă” a Familiei Regale. Lucruri mai puțin știute despre rolul său
Soțul suveranei Regatului Unit a decedat la vârsta de 99 de ani.
Franc şi irascibil, Philip a trăit în umbra celei cu care s-a căsătorit în 1947 la abaţia Westminster, mergând întotdeauna la un pas în urma ei la mii de ceremonii publice în timpul celei mai îndelungate domnii din istoria britanică.
Deşi nu avea un rol oficial, Philip, duce de Edinburgh, a fost una din cele mai influente personalităţi din familia regală timp de peste şapte decenii.
A fost de multe ori criticat pentru comportament şi pentru remarcile uneori nepoliticoase. Prietenii spun însă că, în calitate de cel mai apropiat confident al reginei, a contribuit la rolul monarhiei cu spiritul său, cu o inteligenţă nerăbdătoare şi o energie inepuizabilă.
''A fost pur şi simplu forţa şi sprijinul meu în toţi aceşti ani'', a destăinuit chiar Elisabeta, într-un omagiu personal neobişnuit adus soţului ei în 1997, la 50 de ani de căsătorie. ''Eu şi întreaga sa familie şi ţara aceasta şi multe altele îi datorăm mai mult decât va pretinde vreodată sau decât vom şti vreodată'', a spus regina.
Dacă a nutrit vreo frustrare pentru viaţa ca prinţ consort, Philip nu a lăsat niciodată să se vadă în public. Născut într-o epocă de respect pentru monarhie, el a ajutat-o pe Elisabeta să facă faţă revoluţiilor politice şi sociale din secolul 20 pentru a făuri o monarhie adaptată vremurilor noi.
Confruntat adesea cu o curte foarte tradiţionalistă, prinţul a reformat palatul şi a încercat să folosească forţa tot mai mare a televiziunii pentru a proiecta influenţa regală. A insistat să se transmită în direct la TV ceremonia de încoronare a Elisabetei, în 1953, iar în culise a eliminat comportamentul depăşit de la palat, considerându-l prea împovărător. A fost primul membru al familiei regale care a acordat un interviu televizat.
Mai târziu, Philip a fost criticat pentru că a împiedicat adaptarea monarhiei la condiţiile actuale, iar detractorii săi l-au considerat parţial răspunzător de insuccesul copiilor săi la întemeierea unor familii fericite. Dintre cei patru - Charles, prinţ de Wales, moştenitor al tronului, născut în 1948, Anne (1950), Andrew (1960) şi Edward (1964) - trei au divorţat.
Pentru regină, însă, prinţul a fost un soţ care a susţinut-o şi - spun cei de la curte - era singurul care a tratat-o ca pe o fiinţă omenească. Deşi au existat zvonuri despre infidelităţi ale lui Philip, mariajul lor a rezistat, iar la bătrâneţe erau vizibile afecţiunea şi respectul reciproc. În noiembrie 2017, cei doi au aniversat 70 de ani de căsătorie.
Cu toate acestea, Philip, fiul prinţului în exil Andrew al Greciei, văr de-al treilea al Elisabetei ca descendent al stră-stră-străbunicii acesteia, regina Victoria, nu a cucerit cu adevărat niciodată inimile multor britanici. Elisabeta era suverană, dar în problemele personale, capul familiei era Philip şi el a fost învinovăţit în primul rând de divorţurile prinţilor Anne, Andrew şi Charles. Cei care urmăreau monarhia l-au considerat un tată hotărât, dominator şi rece, în special faţă de fii.
La moartea prinţesei Diana, prima soţie a lui Charles, în 1997, popularitatea casei regale Windsor s-a prăbuşit, iar Philip a fost învinovăţit de contribuţie la anacronismul monarhiei. După un deceniu, prinţul a trăit momentul jenant în care Mohamed al-Fayed, fostul proprietar al magazinului londonez de lux Harrods, iubitul Dianei, l-a acuzat că a ordonat moartea acesteia. Un juriu a respins acuzaţiile din lipsa oricăror dovezi, dar episodul a ilustrat sentimentele confuze ale naţiunii faţă de Philip.
Înainte de anii 1990, când tabloidele şi-au concentrat atenţia asupra generaţiei următoare, Philip a fost cel mai controversat membru al familiei regale. A fost atacat pentru opiniile sale pe orice temă, de la energia atomică la protecţia mediului. A fost numit ipocrit pentru că, în timp ce prezida Fondul Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature, WWF), practica sporturi sângeroase ca vânătoarea de fazani.
''Cred că există o diferenţă între preocuparea pentru conservarea naturii şi îmbrăţişatul iepurilor'', a declarat prinţul pentru BBC. Astfel de comentarii atrăgeau cel mai mult atenţia. O remarcă despre ''ochii oblici'' în timpul unei vizite în China în anii 1980 a ajuns simbolică pentru manierele sale adesea neglijente, în contrast cu rezerva reginei.
Cei care îl cunoşteau spuneau că este spiritual într-un mod urban, devotat familiei, iubitor de sport şi dedicat îndatoririlor de membru al familiei regale. Fiind el însuşi descendent al unei astfel de familii care şi-a pierdut tronul, ştia că monarhiile se prăbuşesc dacă nu mai sunt respectate de popor. Într-o vizită în Canada, a declarat că ''dacă în orice moment poporul simte că monarhia nu mai are niciun rol, atunci, pentru numele lui Dumnezeu, să terminăm cu asta în termeni amiabili''.
În anii 1950, a fost nevoie de dezminţiri ferme ale zvonurilor despre legături extraconjugale şi distanţarea prinţului de regină. Într-o biografie a Elisabetei, Robert Hardman a afirmat că în timpul unui turneu regal în Australia, în 1954, o echipă de filmare a asistat la o scenă în care Philip a ieşit în fugă dintr-o cabană, cu o pereche de pantofi şi o rachetă de tenis aruncate după el. Filmul a fost distrus, iar ulterior - susţine Hardman - regina s-a adresat personal echipei, cerând scuze ''pentru acel mic interludiu'' şi adăugând ''dar, aşa cum ştiţi, se întâmplă în orice căsnicie''.
După câteva decenii, prinţul Harry, unul din nepoţii cuplului regal, declara că regina este dependentă de Philip: ''Personal, nu cred că s-ar descurca fără el''.
Prinţul Philip a renunţat însă treptat la îndatoririle regale, pe măsură ce sănătatea i s-a şubrezit în ultimii ani.