Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prinţul moştenitor saudit a vorbit despre folosirea unui "glonţ" împotriva lui Khashoggi

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman a afirmat în 2017 că va merge până la a folosi un "glonţ" împotriva jurnalistului Jamal Khashoggi dacă nu încetează criticile la adresa regatului, relatează AFP.

La 2 octombrie, Jamal Khashoggi, critic al regimului saudit care colabora printre altele cu Washington Post şi locuia în Statele Unite, a fost ucis şi dezmembrat în consulatul ţării sale la Istanbul de agenţi saudiţi veniţi special de la Riad, conform Agerpres

Asasinarea sa a scufundat Arabia Saudită într-o gravă criză diplomatică şi cu siguranţă i-a pătat reputaţia prinţului moştenitor, acuzat de responsabili americani şi turci că a ordonat crima. Riadul impută asasinatul unor elemente "scăpate de sub control".

Cotidianul newyorkez a citat responsabili - foşti şi actuali - americani şi străini având cunoştinţă despre rapoartele serviciilor de informaţii, potrivit cărora Mohammed bin Salman a făcut aceste afirmaţii în cursul unei discuţii cu unul dintre colaboratorii săi apropiaţi, Turki Al-Dakhil.

Conversaţia a fost interceptată de serviciile americane de informaţii care sunt pe punctul de a analiza mai mulţi ani de comunicaţii telefonice şi prin SMS ale prinţului, a afirmat New York Times.

Citește și
Jamal Khashoggi
Versiunea oficială privind moartea jurnalistului saudit Khashoggi, declarată "penibilă"

În timpul discuţiei, MBS a afirmat că, dacă Jamal Khashoggi nu va reveni de bună voie în Arabia Saudită, atunci va trebui obligat cu forţa să se întoarcă, iar prinţul a declarat că este pregătit să facă acest lucru "cu un glonţ", potrivit responsabililor citaţi de jurnal.

Donald Trump trebuie să spună Congresului american vineri cel mai târziu pe cine consideră responsabil de asasinarea lui Jamal Khashoggi. Un grup de senatori americani - republicani şi democraţi - au activat o lege care îl obligă pe preşedinte să spună Congresului în termen de 120 de zile numele cetăţenilor străini pe care îi consideră responsabili de acest asasinat.

Întrebat în legătură cu această obligaţie, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Robert Palladino, a răspuns joi că guvernul american a sancţionat deja la jumătatea lui noiembrie 17 responsabili saudiţi. "Nu am nimic de adăugat acum", a spus el, citat de AFP.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult