Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prinţul Harry, omagiu emoționant pentru bunica sa, regina Elisabeta a II-a: Deja ne este foarte dor de tine

Prinţul Harry al Marii Britanii i-a adus luni un omagiu extrem de personal bunicii sale, regretata regină Elisabeta a II-a.  

Într-o declaraţie, Harry şi-a arătat admiraţia pentru felul în care regina şi-a exercitat atribuţiile de şef de stat şi de monarh. Fiul regelui Charles a vorbit, de asemenea, și despre rolul de bunică al Elisabetei a II-a.

„Buni, deşi această despărţire finală ne aduce o mare tristeţe, sunt veşnic recunoscător pentru toate primele noastre întâlniri - de la cele mai vechi amintiri din copilărie cu tine la prima întâlnire cu tine în calitate de comandant-suprem, până la primul moment în care te-ai întâlnit cu scumpa mea soţie şi ţi-ai îmbrăţişat iubiţii strănepoţi", a declarat Harry.

„Preţuiesc aceste momente împărtăşite cu tine, precum şi multe alte momente speciale. Deja ne este foarte dor de tine, nu doar nouă, ci întregii lumi", a adăugat Harry, conform Reuters și Agerpres

Prinţul a lăudat totodată "graţia şi demnitatea de nezdruncinat" a reginei şi angajamentul acesteia faţă de datorie, adăugând că suverana a fost admirată şi respectată la nivel mondial.

Citește și
Moartea Reginei i-a unit din nou. William și Harry, alături de soțiile lor, filmați împreună după mult timp VIDEO
Moartea Reginei i-a unit din nou. William și Harry, alături de soțiile lor, filmați împreună după mult timp VIDEO

„În ceea ce priveşte primele întâlniri, acum îl onorăm pe tatăl meu în noul său rol, ca regele Charles al III-lea", a declarat Harry.

Harry şi Meghan, care s-au mutat în California, se aflau în Europa pentru a participa la o serie de evenimente caritabile atunci când regina a murit pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult