Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primul ghid turistic al Coreei de Nord. Cei care îl folosesc riscă chiar moartea

O editură din Franţa a lansat primul ghid turistic al Coreei de Nord, dar cei care îl folosesc în timpul vizitelor riscă să aibă soarta lui Otto Warmbier, avertizează chiar cei care au publicat cartea. 

Un publicist francez a prezentat marţi un rar ghid turistic dedicat Coreei de Nord, în care prezintă istoria, cultura şi peisajele naturale ale acestei ţări pe care o descrie drept "un stat comunist totalitar", dar i-a avertizat pe turişti să nu ia cu ei această publicaţie în cazul unei eventuale vizite, transmit Reuters şi AFP.

Turismul este unul din puţinele surse de valută ale regimului de la Phenian, după ce ONU a impus sancţiuni care vizează 90% din exporturile anuale în valoare de trei miliarde de dolari ale Coreei de Nord.

"Ghidul nu a fost conceput pentru a face apologia regimului actual, ci pentru a arăta interesul turistic real al ţării", a subliniat co-fondatorul companiei are publică aceste ghiduri turistice, Jean-Paul Labourdette, cu ocazia prezentării presei ghidului care are 190 de pagini şi a fost tipărit într-un tiraj de 4.000 de exemplare.

Aproximativ 400 de turişti francezi vizitează în fiecare an Coreea de Nord, iar un sejur costă aproximativ 2.000 de euro. Cu toate acestea, Coreea de Nord nu are relaţii diplomatice oficiale cu Franţa.

Citește și
joss sone
Cum au reacționat nord coreenii la vederea unei vedete din UK în Phenian. FOTO

Dacă viza turistică este uşor de obţinut, realizatorul ghidurilor turistice recunoaşte că o vizită în Coreea de Nord este însoţită de o serie de condiţii foarte stricte: utilizarea unei agenţii agreate, hoteluri şi restaurante impuse şi imposibilitatea de a pleca la "o plimbare liberă". Autorii ghidului subliniază că este imperativ pentru turişti să urmeze regulile stricte, în caz contrar riscând sancţiuni grave cum s-a întâmplat cu studentul american Otto Warmbier, care în 2016 a fost condamnat la 15 ani de muncă forţată pentru că a furat un afiş de propagandă din hotelul în care era cazat. De asemenea,vizitatorii sunt sfătuiţi să nu fotografieze aeroporturile, şoselele, podurile, gările şi nici să nu arunce la coş ziarele care conţin o fotografie a liderilor actuali sau a celor din trecut.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult