Primul accident cu cel mai scump avion de luptă american. Cum s-a prăbușit aparatul invizibil F-35B
Galerie foto
Potrivit unui oficial militar american care a dorit să rămână anonim, aparatul F-35B s-a prăbuşit la mijlocul zilei în apropiere de o bază a Corpului Puşcaşilor Marini din comitatul Beaufort, pe coasta Atlanticului, relatează AFP.
Conform biroului şerifului din respectivul comitat, accidentul a avut loc la ora locală 11,45, iar pilotul s-a catapultat şi a fost găsit în viaţă. Aparatul a fost "total distrus", a precizat responsabilul militar.
Incidentul survine la o zi de la prima misiune de luptă, în Afganistan, a acestui aparat ultramodern, ultratehnologizat pentru a reuşi să evite radarele cele mai sensibile.
La fel precum aeronavele utilizate joi în Afganistan, avionul distrus vineri era un F-35B, varianta lui F-35 cu decolare pe distanţă scurtă şi aterizare verticală, iar costul său este de circa 100 de milioane de dolari.
Lansat la începutul anilor 1990, F-35 este cel mai scump program de înarmare din istoria militară americană, cu un cost total estimat pentru Pentagon de aproape 400 de miliarde de dolari, obiectivul fiind producerea a aproape 2.500 de aparate în deceniile următoare.
Incluzând mentenanţa, costul total al lui F-35 este evaluat la 1.500 miliarde de dolari pentru toată durata programului, până în 2070.
Dezvoltarea avionului a fost marcată de întârzieri faţă de calendar şi depăşiri de buget. În iunie 2014, întreaga flotă de F-35 a SUA a fost consemnată la sol în urma unei decizii a autorităţilor americane, pentru a fi investigate cauzele unui incendiu misterios survenit la bordul unuia dintre aceste aparate.
Anul trecut, aproximativ 50 de avioane F-35A ale ale Forţelor Aeriene ale SUA au fost reţinute la sol la baza aeriană Luke (Arizona) din cauza unei probleme privind oxigenul piloţilor. Dar toate acele incidente s-au produs la sol, mai notează AFP.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!