Primele permise de conducere pentru femei, eliberate luni în Arabia Saudită
Your browser doesn't support HTML5 video.
A fost implementat astfel un decret regal intrat în vigoare de trei săptămâni, prin care li s-a acorda femeilor dreptul de a conduce autovehicule.
Autorităţile rutiere au verificat permisele internaţionale de conducere ale solicitantelor permis, care au susţinut examene practice înainte de eliberarea documentelor.
Potrivit AFP, Arabia Saudită era singura ţară din lume în care femeilor le era interzis să şofeze. Regele Salman a anunţat că va ridica interdicţia în iunie, în cadrul unui program de reforme inspirat de fiul său, prinţul moştenitor Mohamad bin Salman.
Chiar şi luna trecută, au fost arestate sub acuzaţia de atentat la siguranţa naţională femei care manifestau pentru dreptul de a conduce şi pentru eliberarea de sub tutela bărbaţilor.
Femeile saudite au încă nevoie de permisiunea unui bărbat din familie pentru a urma studii şi pentru a călători.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!