Primele imagini cu epava Titanicului din ultimii 15 ani. Ce au descoperit cercetătorii. VIDEO
Exploratorii au descoperit că părți din epavă, în mod surprinzător, s-au conservat foarte bine, chiar și după atâția ani, dar altele s-au pierdut în ocean.
Parks Stephenson, unul dintre cercetătorii care au urmărit degradarea epavei, a susținut că ceea ce a văzut în timpul scufundării a fost „șocant”, notează BBC.
„Cada căpitanului este o imagine preferată a celor pasionați de acest subiect. Acum nu mai e. De altfel, întreaga cabină a căpitanului se prăbușește și ia cu ea şi restul încăperilor. Acest proces de deteriorare va continua”, a explicat Stephenson.
„Titanic se întoarce în natură”, a mai constatat el.
Curenții oceanici puternici, sarea din apă și bacteriile care devorează metalul, cu toate distrug ce a mai rămas din navă.
Scufundările s-au făcut cu ajutorul unui submersibil lung de 4,6 metri și înalt de 3,7 metri, numit DSV Limiting Factor, care a fost construit de compania americană Triton Submarines. Vremea și curenții subacvatici puternici au făcut dificilă navigarea în jurul celor două părți uriașe în care s-a rupt nava.
Și inspecția propriu-zisă a rămășițelor s-a dovedit a fi riscantă, dată fiind condiția în care se află acestea. Scufundările, cinci în total, au fost filmate pentru a fi incluse într-un documentar.
În ciuda condițiilor aproape de îngheț, întunericului și presiunii, resturile navei au devenit habitat pentru mai multe vietăți. Totuși, acesta este un factor în plus în deteriorarea vasului. Microbii devorează pur și simplu fierul de pe epavă, lăsând în loc stalactite de rugină care se pot nărui la cea mai mică atingere.
Oamenii de știință analizează acum în ce ritm se erodează în ocean diversele tipuri de metal, pentru a calcula cât mai are epava până va dispărea complet.
Robert Blyth, de la Muzeul Maritim Național din Greenwich, a explicat de ce este important ca oamenii de știință să cerceteze epava: „Aceasta a rămas singurul martor pe care îl mai avem de la dezastrul care a însemnat scufundarea Titanicului. Toți supraviețuitorii au murit, așa că, în opinia mea, e important să analizăm această navă, atât timp cât încă mai are ceva să ne spună”.
Echipa de cercetători care a analizat acum epava Titanicului este aceeași care, recent, a reușit performanța de a ajunge pe fundul Gropii Marianelor, care se află la circa 12 kilometri în Oceanul Pacific.
Titanic s-a scufundat în 1912, la circa 600 de kilometri de coasta insulei canadiene Newfoundland. Nava, cea mai mare la acea vreme, a lovit un iceberg în drumul său din Southampton spre New York. Din cei 2.200 de pasageri și echipajul de la bord, mai bine de 1.500 au murit.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: BBC
Etichete: scufundari , epava , explorare , nava scufundata , titanic
Dată publicare: 22-08-2019 13:38