Primele detalii oficiale din ancheta privind racheta căzută în Polonia. Cum s-a produs tragedia pe teritoriul NATO
Anchetatorii examinează rămășițele rachetei, adâncimea craterului, calculează direcția din care a venit racheta, chiar și cantitatea de combustibil folosită, a declarat Jakub Kumoch, șeful Biroului pentru Politică Internațională din cadrul cancelariei președintelui polonez Andrzej Duda, potrivit TVN24.pl. Rusia a bombardat Ucraina în acea zi și poartă întreaga responsabilitate pentru acest incident, a spus Kumoch, aceeași poziție adoptată și de șeful NATO în conferința sa de presă de miercuri. El a mai precizat că „nimeni nu acuză Ucraina că a bombardat în mod deliberat teritoriul polonez”. „Astăzi există o mulțime de dovezi că una dintre rachetele care trebuiau să doboare racheta rusă nu a lovit ținta, sistemul de autodistrugere nu a funcționat, iar această rachetă, din păcate, a dus la tragedie”, a spus acesta pentru TVN24.pl Kumoch a mai precizat că la locul tragediei lucrează o echipă de anchetatori polonezi și americani, iar ucrainenii au cerut de asemenea să ia parte la investigații. „Dacă ambele părți sunt de acord și, din câte știu eu, nu există obiecții din partea americană, atunci un astfel de acces poate fi asigurat în viitorul apropiat. Dacă echipa de anchetă nu are comentarii la nivel tehnic, atunci probabil că nu va exista niciun motiv pentru a le interzice accesul ucrainenilor”, a mai spus acesta. Întrebat de către jurnaliști pe ce probe se bazează în prezent ancheta, Kumoch a răspuns că este vorba de „rămășițele rachetei și adâncimea craterului. Experții calculează direcția din care a venit racheta și cantitatea de combustibil pe care a folosit-o.” El a adăugat că există filmări pe care le analizează anchetarorii, dar că nu dorește să vorbească despre conținutul lor deoarece sunt clasificate.
SUA și NATO au transmis că a fost vorba despre o rachetă de apărare aeriană lansată de Ucraina pentru a doborî un proiectil rusesc.
Pe de altă parte, președintele Ucrainean Volodimir Zelenski a transmis că este sigur că racheta nu era ucraineană, ci, rusească.
Serviciile americane de informații, citate de cotidianul Washington Post, susțin că explozia din Polonia ar fi fost provocată de una sau cel mult două rachete sol-aer S-300, de fabricație sovietică, aflate în dotarea armatei ucrainene.