Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primele declarații ale bărbatului care l-a asasinat pe Shinzo Abe. Planul șocant pe care îl pusese la cale

Suspectul arestat pentru asasinarea lui Shinzo Abe le-a spus anchetatorilor că a intenționat inițial să-l omoare pe fostul premier al Japoniei folosind explozibili la un alt eveniment electoral.

Yamagami a fost dus la Procuratura Districtului Nara duminică dimineață, unde a dat declarații în fața anchetatorilor. „Mă gândeam să-l ucid pe fostul premier acolo (la Okayama), dar am văzut că există anumite proceduri de intrare și am simțit că va fi greu să intru”, le-a spus Tetsuya Yamagami anchetatorilor, potrivit CNN, care citează NHK. Okayama este o prefectură aflată la trei ore de mers cu mașina de Nara, locul în care a fost asasinat Shinzo Abe vineri, în timpul unui miting electoral. Tetsuya Yamagami, în vârstă de 41 de ani, a fost arestat vineri, la locul crimei. Potrivit Poliției, acesta este suspectat de uciderea fostului premier, dar încă nu a fost pus oficial sub acuzare. Poliția din Prefectura Nara a transmis sâmbătă pentru CNN că suspectul a fost surprins de camerele de supraveghere când părăsea gara Yamato-Saidaiji din Nara vineri, după ce a luat trenul și s-a îndreptat către evenimentul la care Abe ținea un discurs. Crima a ridicat semne de întrebare cu privire la nivelul de securitate acordat lui Shinzo Abe. Măsurile de securitate sunt uneori mai puţin stricte la mitingurile electorale locale din Japonia, unde crimele violente sunt rare şi unde legile privind armele de foc sunt foarte severe, dar unii estimează că securitatea era insuficientă la Nara, având în vedere notorietatea lui Abe.

"Cred că este incontestabil că existau probleme cu măsurile de securitate pentru fostul prim-ministru Abe", le-a spus jurnaliştilor şeful poliţiei din Nara, Tomoaki Onizuka, promiţând să le identifice şi să ia măsurile care "se impun".

"Este urgent să desfăşurăm o anchetă aprofundată pentru a clarifica ce s-a întâmplat", a adăugat el, fără a intra în detalii asupra lacunelor specifice ale dispozitivului de securitate de vineri.

"De când am intrat în poliţie în 1995, în timpul carierei mele de peste 27 de ani, nu am regrete mai mari decât acesta", a spus el, cu vocea încărcată de emoţie, despre moartea lui Shinzo Abe.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult