Primarul unui mare oraș și-a dat demisia după ce presa a dezvăluit că a avut o relație cu o consilieră cu 31 ani mai tânără
Tory, în vârstă de 68 de ani, a recunoscut relaţia într-un comunicat în care a anunţat plecarea sa, spunând că aceasta s-a încheiat la începutul acestui an, iar angajata a părăsit primăria, potrivit News.
Tory nu a spus cine este tânăra. The Star, citând surse anonime, a spus că femeia era o consilieră a primarului, în vârstă de 31 de ani.
”Îmi pare foarte rău şi îmi cer scuze fără rezerve oamenilor din Toronto şi tuturor celor răniţi de acţiunile mele.”, a declarat Tory.
El a spus că relaţia a început în timpul pandemiei de Covid-19 şi ”s-a încheiat prin consimţământ reciproc la începutul acestui an”.
”Regret profund că am fost nevoit să mă retrag de la o slujbă pe care o iubesc”Tory a arătat că va lucra cu angajaţii oraşului şi cu viceprimarul Jennifer McKelvey pentru a asigura o tranziţie ordonată la o nouă administraţie.
”Regret profund că am fost nevoit să mă retrag de la o slujbă pe care o iubesc, într-un oraş pe care îl iubesc şi mai mult. Cred, în inima mea, că cel mai bine este să mă angajez pe deplin în munca necesară pentru a repara cele mai importante relaţii (familia)”, a spus Tory.