Primarul din Nagasaki: Armamentul nuclear reprezintă o ameninţare „reală şi actuală” după invazia Ucrainei de către Rusia
La 9 august 1945, Nagasaki a fost măturat de un foc infernal, care a ucis 74.000 de oameni, la trei zile după primul atac nuclear din liume, la Hiroshima.
Cele două atacuri, efectuate de către Statele Unite, au grăbit sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Japonia este singura ţară din lume lovită cu arme atomice pe timp de război.
Primarul din Nagasaki Tomihisa Taue a tras marţi un semnal de alarmă.
„În ianuarie, liderii Statelor Unite, Rusiei, Regatului Unit, Franţei şi Chinei au publicat o Declaraţie comună în care afirmau că războiul nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie niciodată purtat”, a declarat el.
„Însă, în luna imediat următoare, Rusia a invadat Ucraina. Au fost proferate ameninţări cu folosirea armelor nucleare care au făcut să tremure întreaga lume. Folosirea armelor nucleare nu este o frică fără fundament, ci o criză reală şi actuală”, a denunţat primarul oarţului Nagasaki.
El a avertizat că acest armament poate fi lansat în urma unor erori de judecată, disfuncţionalităţi sau atacuri teroriste.
Supravieţuitori de la Nagasaki, oficiali japonezi şi demnitari străini s-au rugat în tăcere, la ora locală 11.02 (5.02, ora României), momentul în care bomba atomică americană a fost lansată deasupra acestui oraş portuar jaonez.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a susţinut sâmbătă un discurs la Hiroshima, la comemorarea atacului în care au fost ucişi aproximativ 140.000 de oameni la 6 august 1945.
El a avertizat că „umanitatea se joacă cu pistolul încărcat”, în contextul actualelor crize cu conotaţii nucleare.
Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproic, în ultimele zile de bombardarea Centralei Nucleare Zaporijjea, cea mai mare din Europa, situată în sudul ocupat de ruşi al Ucrainei.
Sursa: News.ro
Etichete: centrala nucleara , bombardamente , Nagasaki
Dată publicare: 09-08-2022 14:26