Prima slujbă susţinută la Notre-Dame de Paris după incendiul de acum 2 luni. VIDEO
"Din motive evidente de securitate", precizează dioceza din Paris, slujba se va desfăşura cu asistenţă redusă şi va fi transmisă însă în direct de canalul de televiziune catolic KTO.
Doar aproximativ 30 de persoane, dintre care jumătate preoţi, vor participa la slujba care începe la ora locală 18:00 (16:00 GMT).
Incendiul care a cuprins catedrala la 15 aprilie a provocat o vie emoţie în întreaga lume şi a declanşat un elan de solidaritate pentru salvarea şi restaurarea acestui monument istoric emblematic atât pentru Franţa şi Paris cât şi pentru creştinism. Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a luat angajamentul că monumentul va fi complet restaurat în cel mult 5 ani.
În prezent, doar aproximativ 9% din cei 850 de milioane de euro promişi în acţiunile de strângere de fonduri de după incendiu au fost vărsaţi efectiv pentru demararea lucrărilor.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: slujbe , catedrala notre dame , incendiu notre dame
Dată publicare: 15-06-2019 16:30