Prima reacție a Rusiei după atacul Statelor Unite în Siria: „Suntem amenințați din nou. Vor fi consecințe”
„Cele mai rele așteptări au devenit realitate. Au rămas surzi la avertismentele noastre. Au acționat conform unui scenariu plănuit dinainte. Suntem amenințați din nou. Am avertizat că asemenea acțiuni nu vor rămâne fără consecințe. Toată responsabilitatea e pe umerii Washingtonului, Londrei și Parisului”, a spus diplomatul rus, citat de TASS.
Totodată, Antonov a precizat că este „inacceptabil ca președintele Rusiei să fie insultat”.
„SUA, o țară care are cel mai mare arsenal chimic, n-are dreptul moral să-i acuze pe alții”, a mai spus ambasadorul Rusiei la Washington.
La scurt timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe a reacționat precizând: „Cineva trebuie să fie excepțional ca să atace capitala Siriei când țara avea, în sfârșit, o șansă la un viitor pașnic”, a spus Zakharova.
Maria Zakharova a acuzat Casa Albă că și-a bazat decizia pe informațiile apărute în presă.
„Casa Albă a precizat că certitudinea că în spatele atacului chimic este Damascul provine din presă, relatările privind simptomele, filmulețele și fotografiile, cât și informații credibile”, a precizat ea într-un comunicat citat de CNN.
„Am cerut forțelor armate ale Statelor Unite să lanseze atacuri aeriene asupra unor obiective care contribuie la regimul chimic al dictatorului Bashar al-Assad. Forțele comune americane, britanice și franceze răspund atrocităților și vor folosii toate instrumentele puterii noastre naționale: militare, economice și diplomatice”, a spus Donald Trump într-un discus la Casa Albă, subliniind că scopul acestui atac este „să descurajeze producția, promovarea și folosirea armelor chimice.”
Totodată, el a avertizat regimul Bashar al-Assad, susținut de forțele ruse, că atacurile vor continua până când presupusul program chimic se va sfârși: „Forțele noastre sunt pregătite să continue până când regimul sirian încetează să mai folosească arme chimice.”
Liderul de la Casa Albă a criticat și Rusia, pentru că susține reregimul Bashar al-Assad, afirmând:
„Acest masacru a fost ceea ce a dus la tensionarea situației prin folosirea de arme chimice de către acest regim îngrozitor. Atacul diabolic a provocat suferințe mamelor și taților, bebelușilor și copiilor, care n-au mai putu respira. Acestea nu sunt acțiunile unui om, ci mai degrabă crimele unui monstru. Ce fel de națiune vrea să fie asociată cu un criminal în masă, care ucide bărbați, femei și copii nevinovați. Țările din lume pot fi judecate după prieteniile pe care le au. Nicio națiune nu a avut de câștigat promovând, pe termen lung, tirani brutali și dictatori criminali. Rusia trebuie să decidă dacă va continua pe această cale întunecată sau dacă se va alătura națiunilor civilizate, ca o forță pentru pace și stabilitate. Sper că într-o zi ne vom înțelege cu Rusia și poate chiar și cu Iran, sau poate că nu”.
În jur de 500 de persoane au fost afectate de presupusul atac chimic care a avut loc, weekendul trecut, în orașul Douma din enclava siriană Ghouta de Est, potrivit Organizației pentru Sănătate. Cu toate acestea, numărul morților și răniților rămâne neclar, activiștii relatând moartea a cel puțin 40 de persoane.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, a precizat că SUA au „dovada” că forţele lui Bashar al-Assad au utilizat arme chimice în Douma, conform AFP.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!