Prima întrebare a lui Viktor Orban pe Twitter a atras sute de reacții. Ce a postat premierul Ungariei
Orban, reales în al patrulea mandat consecutiv la 3 aprilie, şi-a deschis un cont pe Twitter înaintea unei întâlniri, duminică, la Berlin, cu omologul său german Olaf Scholz, potrivit News.ro.
„În urma primei mele zile pe Twitter, există o întrebare în mintea mea. Unde este bunul meu prieten, Donald Trump?”, a scris prim-ministrul de la Budapesta într-un tweet.
La începutul lunii ianuarie 2021, Twitter a suspendat permanent contul lui Trump, invocând riscurile „incitării la violenţă” din partea fostului preşedinte american.
Decizia companiei a venit la două zile după ce protestul susţinătorilor săi a degenerat în violenţe, iar clădirea Capitoliului a fost luată cu asalt, potrivit AFP, citat de Agerpres.
„După o analiză atentă a tweet-urilor recente de pe contul @realDonaldTrump şi a contextului acestora, am suspendat definitiv contul din cauza riscului de a continua incitarea la violenţă”, a declarat compania americană într-o postare, conform Reuters.
Reţeaua socială a şters mai multe tweet-uri ale fostului preşedinte republican, care a continuat să conteste validitatea alegerilor prezidenţiale şi i-a suspendat acestuia contul, care avea peste 88 de milioane de urmăritori.
Viktor Orban și alți oficiali ungari au acum conturi de TwitterLiderul ungar nu avea un cont oficial pe Twitter, la fel ca miniştrii şi membrii cabinetului său.
Viktor Orban va putea, cu ajutorul acestui cont pe Twitter, să-şi poarte bătălia culturală în favoarea conservatorismului ungar, pe care o poartă pe contul pe Facebook, pe care are 1,2 milioane de abonaţi şi pe contul pe Instagram, pe care are 164.000 de abonaţi.
El ar putea, de exemplu, să reacţioneze personal faţă de rezoluţiile Parlamentului European, a mai subliniat News.ro.