Prima expoziţie mondială organizată în Orientul Mijlociu. Cum arată complexul întins pe 440 de hectare
Your browser doesn't support HTML5 video.
Gazdele mizează atât pe un public numeros, în următoarele luni, cât şi pe focalizarea atenţiei globale. La Expo 2022, întârziată cu un an din cauza pandemiei, biletul de intrare trebuie însoţit obligatoriu de un test PCR negativ sau de dovada vaccinării anti-Covid. Nu cu mult timp în urmă era doar pustiu în locul unde se află uimitorul complex expoziţional, întins pe 440 de hectare. Vizitatorul nimereşte acum parcă direct în viitor. Peste 190 de ţări îşi folosesc pavilioanele naţionale pentru a scoate în evidenţă marile atracţii turistice, descoperirile sau ambiţiile naţionale. Un cordon lung de 70 de kilometri, făcut din 2 milioane de pet-uri, drapează pavilionul Italiei. Principala atracţie este, însă, o replică fidelă, 3D, a celei mai faimoase statui a lui Michelangelo, David - realizată din praf de marmură. Eroul biblic era "cel mărunt" în comparaţie cu uriaşul Goliat, dar statuia impresionează şi prin dimensiuni - are peste 5 metri. Cum nuditatea este interzisă de normele tradiţionale musulmane, vizitatorii nu pot să admire sculptura pe de-a-ntregul, ci numai chipul, sau numai partea de jos, de la două niveluri diferite ale pavilionului. Pavilionul Statelor Unite, cadou de la Emiratele Arabe Unite, pentru că americanii n-au găsit finaţare, este străjuit de o replică a rachetei Falcon 9, a companieil SpaceX. Vizitatorii sunt purtaţi pe o bandă rulantă pentru a descoperi istoria, cultura şi invenţiile americane. Este expus şi un Coran care i-a aparţinut unuia dintre părinţii fondatori şi al treilea preşedinte american, Thomas Jefferson - un exemplu cum... "libertatea religiei este o fibră în ţesătura societăţii americane". Pavilionul Chinei, în formă de lampion, focalizează ambiţiile de putere spaţială ale naţiunii asiatice şi investiţii ambiţioase pentru viitor. Un vehicul concept împrumutat parcă din filmele Transformers ar putea funcţiona într-o zi ca mijloc de transport pe uscat, în aer şi sub apă. Inspirat de silueta unui şoim, pavilionul gazdelor are, de departe, cea mai mare suprafaţă pentru expoziţie. Le oferă vizitatorilor experienţa unei călătorii imersive, peste dune cu nisip adevărat, trecând prin istoria de jumătate de secol a ţării şi până în Dubaiul unde viitorul a început deja.