Previziunile maeştrilor feng shui pentru Anul Porcului. Ce secrete ar putea fi dezvăluite
Arta feng shui - care semnifică "vânt şi apă" - a avut întotdeauna o mare influenţă în Asia.
În China, la Hong Kong sau în Taiwan, între altele, locuitorii îi urmează principiile pentru a-şi aranja locuinţele sau birourile şi pentru a lua decizii, în speranţa creşterii bunăstării, a norocului şi averii. Acesta se bazează pe o filosofie antică care consideră că toate evenimentele sunt produsul unui echilibru subtil între cele cinci elemente care formează universul: metal, lemn, apă, foc şi pământ, informează rtl.fr, conform news.ro.
Calendarul chinez se înscrie într-un ciclu de 12 ani, simbolizaţi fiecare printr-un animal asociaţi cu cinci elemente, creând astfel un sistem de combinaţii care revine la fiecare 60 de ani.
Trecerea în noul an va debuta marţi. Atunci, Anul Porcului de Pământ "îi va urma celui al Câinelui de Pământ".
Tsai Shang-chi, un maestru feng shui din Taiwan, crede că Anul Porcului poate fi în special prost pentru cei care s-au născut într-o zi din Anul Câinelui. Este cazul preşedintelui american. "Toate lucrurile proaste făcute de oamenii care s-au născut în Anii Câinelui ar putea fi expuse şi făcute publice", afirmă el. "Există un risc pentru el de a fi destituit", avertizează maestrul cu privire la Donald Trump.
Consultată la Hong Kong, Madame Chow nu este nici ea optimistă în ceea ce-l priveşte pe Donald Trump. "Prevăd că el îşi consacră enorm de multă energie în a încerca să îşi atragă necazuri", spune ea. "Vor fi multe lucruri care vor ieşi la iveală şi nu vor fi bune pentru cariera sa".
Dar Alion Yeo, un alt maestru feng shui, spune că "singura şansă de a-l destitui pe Trump va fi între 6 decembrie şi 6 ianuarie 2020".
Tsai Shang-chi nu este nici el optimist în legătură cu negocierile comerciale chinezo-americane. "Cele două părţi nu vor vedea consecinţele pe termen lung ceea ce face ca negocierile să rişte să eşueze".
Aceeaşi maeştri feng shui au prezis acum 12 luni că "Anul Câinelui de Pământ" a fost şi cel al conflictului între Washington şi Beijing sau al agravării crizei britanice legate de Brexit.
Pentru Alion Yeo, tensiunile internaţionale ar trebui să se calmeze începând de acum. Însă, liderii vor avea necazuri pe plan intern.
"Porcul reprezintă apa. Şi, dacă apa se combină cu pământul, devine noroi, ceea ce înseamnă că oamenii nu vor gândi clar şi că deciziile lor din acest an vor fi complicate", explică el referindu-se în special la Yi Jing (Cartea prefacerilor, unul dintre cele mai vechi texte clasice chinezeşti, n.r) sau la un foarte vechi manual al schimbărilor folosit pentru divinizare.
"Fiecare ţară va fi foarte ocupată cu probleme interne şi conflictele internaţionale vor fi mai puţin importante anul acesta", a spus el. Această predicţie ar trebui să-l îngrijoreze pe Emmanuel Macron, care nu a fost cruţat de probleme, în Franţa, de Anul Câinelui.
Preşedintele francez este născut la sfârşitul anului 1977 în plin An al Şarpelui. Ori, acest semn, care este şi al omologului său chinez, Xi Jinping, va cunoaşte "multe schimbări" în 2019, potrivit lui Chow. "Acest semn este marcat de un mare flux de energie care reprezinte mişcări, schimbări şi uneori, dacă nu sunt bine gestionate, probleme", avizează ea. "Domnii Xi şi Macron ar trebui să se gândească de două ori la deciziile lor".
Nimic simplu nu se întrevede, cred maeştri feng shui, în ceea ce o priveşte pe Theresa May. "Un Brexit dur va duce la revolte şi demonstraţii", afirmă Alion Yeo.
Anul se anunţă totuşi bun pentru prinţul Harry şi ducesa de Sussex, Meghan Markle, care aşteaptă un copil în primăvară. "Pentru ea este un an foarte bun de a avea un copil", spune Chow, care prezice că viitorul moştenitor al coroanei britanice va fi băiat.
Anul Nou Chinezesc debutează pe 5 februarie şi se prelungeşte până pe 24 ianuarie 2020. Calendarul chinezesc, spre deosebire de cel gregorian nu durează 365 de zile.
Noul An marchează Solstiţiul de Iarnă, ce reprezintă sfârşitul perioadei reci şi sosirea zileleor frumoase. Sărbătoarea are loc mai multe zile, întotdeauna între 21 ianuarie şi 20 februarie.
Concret, este ocazia pentru milioane de chinezi de a călători acasă pentru a petrece alături de familie acest nou an, al Porcului de Pământ. Legenda spune că doar 12 animale au fost prezente la invitaţia Împăratului de Jad pentru Noul An: drept mulţumire, fiecărui animal i-a fost atribuit un an.