Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Președintele Venezuelei, gata să reia legăturile cu SUA. Petrolul e la mijloc

Venezuela este gata să reia legăturile cu SUA, înghețate în 2019 în timpul mandatului lui Donald Trump. Deja relațiile s-au îmbunătățit, pe fondul cererii de petrol a SUA, în condițiile în care economia globală este afectată de războiul din Ucraina.

Venezuela este „total pregătită" să îşi normalizeze relaţiile cu Statele Unite, a declarat duminică, într-un interviu, preşedintele Nicolas Maduro, relatează AFP citat de news.ro.

„Venezuela este pregătită, total pregătită, pentru a avansa spre un proces de normalizare a relaţiilor diplomatice, consulare, politice, cu acest guvern al Statelor Unite şi cu cei care ar putea veni după aceea", a declarat Nicolás Maduro în interviul difuzat de televiziunea publică venezueleană.

Guvernul lui Nicolás Maduro a rupt legăturile cu Statele Unite în 2019, anul în care administraţia lui Donald Trump l-a recunoscut pe opozantul Juan Guaidó drept preşedinte interimar al Venezuelei. În încercarea de a-l îndepărta pe Nicolás Maduro de la putere, Washingtonul a adoptat o serie de sancţiuni împotriva Caracasului, inclusiv un embargo asupra petrolului venezuelean.

Deşi actualul preşedinte Joe Biden continuă să nu-l recunoască oficial pe Nicolás Maduro ca preşedinte al Venezuelei, considerând frauduloasă alegerea acestuia în 2018, criza petrolieră provocată de războiul din Ucraina a dus la o încălzire a relaţiilor, aeară sursele citate.

Citește și
putin maduro
Preşedintele Venezuelei îşi exprimă ''sprijinul puternic'' pentru Putin

Casa Albă a trimis emisari la Caracas în 2022 pentru a negocia şi a relaxat sancţiunile împotriva Venezuelei după ce a constatat un progres în negocierile dintre guvern şi opoziţie, permiţând inclusiv gigantului petrolier Chevron să opereze în ţara latino-americană pentru următoarele şase luni.

„Suntem pregătiţi pentru dialog la cel mai înalt nivel, pentru relaţii de respect reciproc şi sper că o rază de lumină va ajunge în Statele Unite ale Americii pentru ca acestea să întoarcă pagina, să lase deoparte această politică extremistă şi să ajungă la politici mai pragmatice faţă de Venezuela", a declarat Nicolás Maduro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult