Președintele unui stat NATO vrea ca rușii care trăiesc în Occident „să fie monitorizaţi mult mai mult decât în trecut”
''Cred că, aşa cum este cazul într-o serie de conflicte mondiale din trecut, atunci când există un război în desfăşurare, măsurile de securitate legate de cetăţenii ruşi ar trebui să fie mai stricte decât în vremuri normale. Aşadar, toţi ruşii care trăiesc în ţări occidentale ar trebui să fie monitorizaţi mult mai mult decât în trecut'', a spus președintele ceh Petr Pavel într-un interviu difuzat joi de Radio Free europe/Radio Liberty, potrivit DPA şi Reuters.
Petr Pavel, care a fost şef al Statului Major al armatei cehe până în 2015, iar ulterior a condus Comitetul militar al NATO, a dat ca exemplu tratamentul cetăţenilor japonezi din partea SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În 1942, preşedintele de atunci al Statelor Unite, Franklin D. Roosevelt, a semnat ordinul executiv 9066 ce autoriza întemniţarea americanilor de origine japoneză, după atacul militar lansat de Japonia asupra Pearl Harbor la 7 decembrie 1941. Aproximativ 120.000 de persoane au fost plasate în 10 lagăre de teamă că americanii japonezi erau simpatizanţi ai Japoniei inamice.
A cerut ca Ucraina să fie acceptată rapid în UE și în NATOÎn acelaşi interviu, şeful statului ceh a cerut ca Ucraina să fie acceptată rapid atât în Uniunea Europeană, cât şi în NATO de îndată ce războiul se va fi încheiat. El şi-a exprimat speranţa că la Summitul NATO de la Vilnius din 11-12 iulie va fi transmis un mesaj ''puternic'' privind sprijinul pe termen lung pentru Kiev.
Petr Pavel a preluat funcţia de preşedinte al Republicii Cehe în luna martie a acestui an, informează Agerpres.
Sursa: Agerpres
Etichete: NATO , occident , cehia , rusi , Petr Pavel
Dată publicare: 15-06-2023 16:57