Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, despre o escaladare a conflictului în Transnistria: „Nu vedem un pericol”

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, prezent duminică la Bucureşti cu ocazia spectacolului dedicat Zilei Culturii Naţionale, a declarat că nu există un pericol iminent de escaladare a conflictului în Transnistria.

Precizările au venit după ce Igor Grosu a fost întrebat care este situaţia în regiune, în contextul declaraţiilor din decembrie ale directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, Alexandru Musteaţă, care spunea că Rusia ar avea în plan să invadeze Transnistria, scrie Agerpres.

„Domnul director s-a referit la analize care se fac şi la baza acestor analize au fost şi mai multe declaraţii ale generalilor armatei Federaţiei Ruse. Chiar au fost prezentate nişte hărţi şi de pe acele hărţi se vedea foarte clar intenţia de a avansa spre Nicolaev, Odesa, cu joncţiunea spre Transnistria. La moment, aceste pericole nu există, pentru că am urmărit succesul forţelor ucrainene în Herson, chiar faptul că au împins armata invadatoare peste râu. Deci, la moment nu vedem pericol iminent de escaladare a conflictului, a războiului în Transnistria. În Transnistria propriu-zis, situaţia este tensionată, dar în acelaşi timp vedem o preocupare şi la nivelul populaţiei, dar şi la nivelul aşa-numitei administraţii de acolo. Per total, cei de acolo nu îşi doresc escaladarea. Noi vedem lucrul acesta şi din dialog, şi din comportament. Până acum am reuşit să menţinem stabilitatea, sper să o menţinem şi în continuare”, a precizat Igor Grosu.

În ce priveşte resturile de rachetă găsite sâmbătă pe teritoriul Republicii Moldova, după un nou val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei, Igor Grosu a declarat că este vorba despre al treilea incident de acest tip.

„Toate acţiunile pe care le-am luat până acum - şi a stârnit un val de critici din partea Coloanei a cincea pe care o avem noi, din păcate - au fost acţiuni corecte. Noi am dublat practic bugetul pentru apărare. Mai avem mult până la a asigura pe bune spaţiul aerian, a-l proteja. Faptul că suntem prin Constituţie stat neutru nu ne scuteşte de obligaţia de a investi în apărare. O să continuăm să facem lucrul acesta, cu resursele noastre, dar şi cu ajutorul partenerilor noştri. (...) Noi discutăm permanent şi cu partea română, suntem în contact permanent şi cu partea ucraineană, pentru că ne ajută să monitorizăm spaţiul aerian. Sigur, cel mai mare pericol vine dinspre Marea Neagră, pentru că de fiecare dată când flota statului agresor, Federaţia Rusă, este scoasă în larg, suntem în aşteptarea, ca să zic aşa, a surprizelor. De obicei atunci când ei bombardează Viniţa, Lvov, Odesa, atunci creşte pericolul şi asupra noastră”, a spus el.

Citește și
Transnistria vrea să-și declare independența și să adere la Rusia. ”Este o prioritate absolută”
Transnistria vrea să-și declare independența și să adere la Rusia. ”Este o prioritate absolută”

Igor Grosu a menţionat că Republica Moldova este interesată de asigurarea securităţii energetice, în condiţiile în care, începând din toamna anului trecut, ţara a fost supusă unui „val de atacuri cibernetice fără precedent”. El a mai precizat că autorităţile sunt interesate şi de investiţii în capacităţi defensive.

Potrivit oficialului, pentru Republica Moldova „principalul risc ţine de bombardamentele” care au loc la cinci-şapte zile. El a arătat că bombardamentele ruseşti vizează infrastructura energetică din Ucraina, lucru care ar putea afecta aprovizionarea cu energie electrică a Republicii Moldova, însă a menţionat că autorităţile sunt mai bine pregătite decât în iarna trecută şi a mulţumit României pentru sprijin, inclusiv pentru cei 130.000 de metri cubi de lemn oferiţi.

„Colegii mei sunt în contact permanent cu colegii din România. Incidentul de acum o lună, atunci când a picat sistemul, din fericire ne-a arătat că într-un termen record, graţie colaborării, a putut fi reconectată întreaga ţară, cred că în timp de câteva ore. (...) Am diversificat sursele de aprovizionare cu gaze. Avem operatorul nostru, compania de stat, Energocom, care face achiziţii. La moment, nu consumăm - malul drept - niciun metru cub de gaz din partea Gazpromului. Am putut găsi în timp record soluţii. Ne-am învăţat să cumpărăm gaze şi lucrul acesta s-a datorat inclusiv faptului că avem o colaborare bună cu partenerii occidentali şi români. La capitolul electricitate, lucrurile stau bine la moment. Centrala Cuciurgan a început să producă”, a precizat Igor Grosu.

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova s-a arătat încrezător în ce priveşte posibilitatea ca autorităţile de la Chişinău să poată procura medicamente din România, după ce vor fi asigurate rezervele interne.

„Ştiu că se poartă discuţii la nivel de miniştri ai Sănătăţii. Doamna ministru a venit cu o solicitare: atunci când rezervele sau necesarul pentru România este atins, prima ţară care ar putea beneficia de acest surplus, ca să zic aşa, să fie Republica Moldova. Eu cred că o să găsească o soluţie. (...) Medicamente sunt (în Republica Moldova - n.r.). Stocurile ne permit să facem faţă provocării şi sigur vom apela la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, vom apela şi la alte platforme, alţi parteneri pentru a răspunde acestei provocări”, a spus el.

Igor Grosu a mai apreciat că spectacolul dedicat Zilei Culturii Naţionale, desfăşurat la Opera Naţională Bucureşti, este unul „important”, deoarece „cultura este principalul liant care uneşte cele două state româneşti”.

„Gândim la fel, ne înţelegem - aceeaşi limbă, aceeaşi istorie, aceeaşi cultură. De aceea suntem aici”, a spus el.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult