Președintele Joe Biden va fi prezent la locurile atentatelor din 11 septembrie. Drapelul SUA va fi arborat în bernă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Joe Biden şi soţia sa, Jill, merg sâmbătă în cele trei locuri emblematice ale atentatelor de la 11 septembrie 2001: la New York, la sediul Pentagonului şi în statul Pennsylvania, unde s-a prăbuşit un avion deturnat de jihadişti în urmă cu douăzeci de ani, transmite News.ro.
Drapelul SUA va fi arborat în bernă, iar la ora locală 08.45, când primul avion a lovit Turnurile Gemene, se va ţine un moment de reculegere.
La 11 septembrie 2001, nouăsprezece bărbaţi au deturnat patru avioane comerciale americane aparţinând United Airlines şi American Airlines. Două au lovit Turnurile Gemene ale World Trade Center (New York), unul a vizat clădirea Pentagonului (Washington) şi un altul s-a prăbuşit pe un câmp din Shanksville (Pennsylvania).
Atacurile s-au soldat cu 2.996 de morţi, cel mai sângeros atac străin din istorie comis pe teritoriul american. Bilanţul l-a depăşit pe cel de la Pearl Harbor, din 1941, soldat cu 2.403 de morţi în rândul americanilor. Peste 6.000 de oameni au fost răniţi în atentatele din 11 septembrie.