Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alegeri anticipate în Italia, la începutul lui 2019. Partidele populiste se revoltă

Alegeri anticipate vor avea loc în Italia cel târziu "la începutul lui 2019", a declarat Carlo Cottarelli, desemnat de preşedintele italian Sergio Mattarella să formeze un guvern de tranziţie.

"Mă voi prezenta în faţa parlamentului cu un program care, dacă voi obţine votul de încredere, va include şi votul pentru bugetul lui 2019. Apoi, parlamentul va fi dizolvat, prin alegeri ce vor avea lor la începutul lui 2019", însă, fără un vot de încredere, alegeri vor fi organizate "după lună august", a declarat Cottarelli pentru presă, în urma întrevederii sale cu Mattarella, relatează Agerpres, citând AFP.

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, l-a mandatat oficial luni pe Carlo Cottarelli, fost înalt responsabil al Fondului Monetar Internaţional, cu formarea unui nou guvern tehnocrat, după o încercare nereuşită a partidelor Mişcarea 5 Stele (M5S) şi Liga de a crea o coaliţie guvernamentală.

Liderii M5S şi Ligii, Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, au criticat vehement veto-ul preşedintelui Sergio Mattarella faţă de propunerea lor pentru postul de ministru al economiei, euroscepticul Paolo Savona.

În aceste condiţii, este foarte dificil pentru Cottarelli să obţină încrederea parlamentului, unde singura forţă care şi-a anunţat susţinerea pentru acest guvern este Partidul Democrat (PD, de centru-stânga).

Citește și
Luigi Di Maio
Criză politică în Italia. Liderul Mişcării 5 Stele cere ”destituirea președintelui”

"Dacă nu voi obţine votul de încredere, guvernul va demisiona imediat şi misiunea lui principală va fi să gestioneze problemele curente şi să ghideze ţara spre alegeri după luna august", probabil în septembrie sau în octombrie, a precizat Cottarelli.

"Vreau să subliniez că acest guvern va rămâne neutru (...). Mă angajez să nu fiu candidat la viitoarele alegeri şi voi cere acelaşi angajament din partea tuturor membrilor guvernului", a adăugat el.

Cottarelli a dat asigurări că îşi va prezenta echipa guvernamentală "foarte repede" şi că abordarea guvernului său va fi în mod clar una europeană.

"Un dialog cu Europa pentru a ne apăra interesele este esenţial. Putem să facem mai bine ca înainte. Însă acesta trebuie să fie un dialog constructiv, cu deplina conştientizare a faptului că, în calitate de ţară fondatoare a UE, rolul nostru în Uniune rămâne unul esenţial, la fel ca şi continuarea participării noastre la zona euro", a declarat el.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult