Preşedintele Emmanuel Macron remaniază guvernul din Franța
Elisabeth Borne rămâne prim-ministru şi urmează să ţină săptămâna aceasta un discurs privind politica guvernului, după care va putea solicita un vot de încredere din partea parlamentului. Dacă ea nu va face acest pas, va urma o moţiune de cenzură, deja anunţată de opoziţia de stânga, conform Reuters.
Printre portofoliile cheie, cel al finanţelor va rămâne în continuare actualului ministru, Bruno Le Maire.
Noul purtător de cuvânt al guvernului va fi Olivier Veran, fost ministru al sănătăţii care a condus domeniul respectiv în timpul epidemiei de COVID-19, afişând întotdeauna calm şi hotărâre în prezentarea politicilor guvernamentale în faţa parlamentului şi a presei.
Prima sa problemă în noua funcţie va fi o hotărâre de guvern privind costul vieţii, act normativ care va trebui să ajungă în faţa deputaţilor.
Macron nu a anunţat niciun acord privind formarea unei coaliţii guvernamentale, de aceea fiecare propunere legislativă a guvernului va trebui să întrunească sprijinul unei părţi din opoziţie.
Printre numele noi din guvern este şi cel al lui Laurence Boone, adjunct al secretarului general al OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) şi economist şef al organizaţiei, care îl va înlocui pe Clement Beaune ca ministru pentru afacerile europene.
Beaune va prelua în schimb ministerul transporturilor.
Ministrul solidarităţii şi persoanelor cu dizabilităţi, Damien Abad, anchetat pentru tentativă de viol, nu va mai face parte din noul cabinet, deşi susţine că nu este vinovat, afirmă presa locală, inclusiv France 3 şi BFM.
Vor mai fi înlocuiţi titularii de la sănătate şi mediu, care nu au reuşit să îşi asigure realegerea ca parlamentari.