Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Preşedintele Bulgariei s-a retras de la summitul NATO și critică politica guvernului de la Sofia de susţinere a Ucrainei

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, nu intenţionează să participe la summitul NATO care se va desfăşura la Washington în perioada 9-11 iulie, a transmis joi biroul său de presă, potrivit agenţiei DPA.

El şi-a motivat această decizie prin dezacordul său faţă de politica guvernului de la Sofia privind Ucraina. Deşi Bulgaria trece din 2021 printr-o criză politică perpetuă, cu alegeri anticipate şi guverne interimare succesive, aceste guverne au sprijinit Ucraina în războiul cu Rusia, inclusiv cu arme şi muniţii, în pofida relaţiilor tradiţionale apropiate între Bulgaria şi Rusia.

Preşedintele Rumen Radev refuză să conducă delegaţia bulgară la summitul NATO, ca urmare a divergenţelor cu guvernul asupra unor poziţii ale Bulgariei la summit, a precizat biroul său de presă într-un comunicat, conform Agerpres.

Radev a criticat constant sprijinul militar oferit Kievului

Concret, aceste divergenţe privesc obligaţiile pe care Bulgaria şi le asumă în războiul din Ucraina, se adaugă în text. În acesta preşedinţia bulgară ţine totuşi să amintească faptul că Rumen Radev a condamnat agresiunea rusă asupra Ucrainei încă din prima zi a războiului.

Decizia preşedintelui de a nu mai participa la summitul NATO survine după ce guvernul de la Sofia a aprobat poziţia cadru a Bulgariei la această reuniune, într-un document care nu a fost făcut public.

Citește și
patriot
SUA: Apreciem profund rolul crucial al României în ceea ce priveşte promovarea securităţii euroatlantice

Potrivit unui comunicat emis săptămâna trecută de serviciul de presă al guvernului bulgar, Rumen Radev şi prim-ministrul interimar Dimităr Glavcev, care este şi ministru al afacerilor externe, urmau să participe împreună la summitul NATO.

Preşedintele Radev, general în rezervă şi fost pilot de avioane de vânătoare care a condus în trecut forţele aeriene bulgare, consideră că războiul din Ucraina nu are o soluţie militară, a pledat pentru negocieri de pace şi a criticat constant sprijinul militar oferit Kievului de către guvernele bulgare care s-au succedat în ultimii doi ani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult