Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Preşedintele Bulgariei: Blocarea Bulgariei şi României pentru Schengen subminează solidaritatea europeană

Decizia de a refuza aderarea Bulgariei şi României la Schengen nu este corectă şi subminează principiile europene de solidaritate şi unitate", a declarat de preşedintele bulgar Rumen Radev potrivit Novinite.com.

Conversaţia iniţiată de Charles Michel se referă la pregătirea reuniunii ordinare a Consiliului European, care va avea loc la 15 decembrie, precum şi la summitul UE-ASEAN din 14 decembrie. În cadrul celor două forumuri de la Bruxelles, Bulgaria va fi reprezentată de şeful statului bulgar. Cu ocazia discuţiei aşteptate între liderii europeni privind extinderea spaţiului Schengen, preşedintele Radev a declarat că este inacceptabilă stabilirea unor cerinţe suplimentare pentru aderare, cum ar fi legarea de tematica statului de drept, care nu fac parte din criteriile obiective de admitere. În legătură cu creşterea fluxului de migraţie către Europa, preşedintele a declarat că reforma eficientă a sistemului Schengen ar trebui să includă aderarea ţărilor situate la frontiera externă europeană, şi nu blocarea acestora, conform News.ro. "Eforturile din prima linie trebuie să fie consolidate", a îndemnat Rumen Radev şi a declarat că ţara noastră continuă să investească resurse financiare şi umane semnificative pentru securitatea frontierelor. Şeful statului şi-a exprimat speranţa că problema extinderii spaţiului Schengen va continua să fie o prioritate în timpul preşedinţiei suedeze a Consiliului UE, care începe în ianuarie anul viitor. În legătură cu viitoarea discuţie pe teme energetice, preşedintele Rumen Radev a declarat că ar trebui discutată cu partenerii din UE posibilitatea extinderii reţelelor de transport al gazelor naturale pentru accesul la resurse suplimentare, în special terminale de gaze lichefiate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult