Președintele Braziliei și-a anulat călătoria la summitul BRICS al lui Putin din cauza unui accident. Ce a pățit
„Sunt bine, am avut un accident, dar a fost vina mea. A fost grav, dar nu a implicat o zonă sensibilă”, i-a spus Lula lui Luiz Carlos Caetano, membru al Partidului Muncitorilor, într-o conversaţie publicată de către Caetano sub forma unei înregistrări video.
„Medicii mi-au spus că trebuie să aştept cel puţin trei sau patru zile pentru a afla ce daune a produs lovitura”, se aude Lula explicând.
Preşedintele în vârstă de 78 de ani a fost internat sâmbătă la spitalul siriano-libanez din Brasilia „în urma unui accident casnic şi a unei răni la nivelul regiunii occipitale”, potrivit spitalului.
El a căzut seara în baie şi s-a lovit la ceafă, a relatat presa locală, care a precizat că preşedintelui a trebuit să i se pună copci.
La momentul respectiv, preşedinţia a invocat un „impediment temporar care îl împiedică să zboare pe distanţe lungi” ca motiv pentru anularea deplasării sale de duminică la summitul BRICS, afirmând că Lula a urmat un „sfat medical”.
De marţi până joi, Rusia va găzdui aproximativ douăzeci de lideri la Kazan, pe Volga, pentru un summit al acestui bloc diplomatic format iniţial din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, la care s-au alăturat în acest an patru ţări (Etiopia, Iran, Egipt şi Emiratele Arabe Unite). Lula va participa prin videoconferinţă, potrivit Preşedinţiei. Delegaţia braziliană va fi condusă fizic de şeful diplomaţiei, Mauro Vieira, a scris ministerul său pe X.
Marţi, Lula şi omologul său rus Vladimir Putin urmează să discute prin telefon, potrivit Preşedinţiei braziliene, după ce au vorbit deja în septembrie despre o propunere de soluţionare a conflictului din Ucraina avansată de Brasilia şi Beijing.
Sursa: News.ro
Etichete: vladimir putin , Luiz Inacio Lula da Silva , BRICS
Dată publicare: 22-10-2024 11:42