Premiu fabulos de 1,337 miliarde de dolari la loterie, în SUA. Cum se împarte
Un bilet norocos a fost vândut la extragerea de la sfârșitul lunii iulie, într-o suburbie din Chicago, de către două persoane care au acceptat la acel moment să împartă și câștigul, relatează APNews. Câștigătorii au cerut să rămână anonimi.
Illinois este unul din cele 16 state ale SUA care le permit jucătorilor la loto să rămână anonimi.
Oficialii loteriei au spus că cele două persoane au petrecut ultimele săptămâni alături de consilieri juridici și financiari, care i-au sprijinit în procesul de revendicare al câștigului și în modul de folosire judicioasă a banilor – lucru pe care experții le recomandă câștigătorilor la loterie.
„Acești câștigători sunt acum într-o poziție de invidiat, de a decide ce să facă cu noua lor avere”, a spus directorul Loteriei Illinois, Harold Mays.
Potrivit megamillions.com, un bilet câștigător a fost cumpărat de la o benzinărie Speedway și celălalt la un magazin universal din Des Plaines.
Numerele câștigătoare au fost: 13-36-45-57-67, și așa numitul Mega Ball: 14.
Reportul a fost uriaș, pentru că nimeni nu ghicise numerele din 15 aprilie.