Premiu de 2.000 de euro pentru rezolvarea unei ”ghicitori” vechi de 230 de ani
Galerie foto
Mai multe imagini cu inscripția de pe stâncă, găsiți în galeria foto din acest articol!
Până în prezent nimeni nu fost capabil să afle ce înseamnă cele 20 de rânduri de text, descoperite în urmă cu câțiva ani. Mesajul misterios a fost scris pe o lespede înaltă de un metru, într-un golf din localitatea Plougastel (Bretania), la care se poate ajunge doar atunci când mareea e joasă. Inscripția conține pe lângă litere normale din alfabetul francez, litere inversate sau răsturnate. Mesajul mai conține și litere de tipul Ø după modelul celor scandinave. Sunt vizibili doi ani 1786 și 1787, ceea ce înseamnă că inscripția datează de dinainte de Revoluția Franceză.
Pe stâncă au fost descoperite și două desene: imaginea unei bărci cu vele și cârmă și o inimă sacră, înconjurată de o cruce.
Experții francezi sunt uimiți de inscripția din BretaniaInscripția a pus probleme la toate încercările de interpretare din partea academicienior locali. Unii cred că ar fi vorba de limba veche bretonă sau bască și că cel care a scris-o era semianalfabet. Literele ar putea avea legătură cu sunete sau cuvinte așa cum el sau ea le-a auzit. O teorie susține că textul este legat de construcția forțelor navale de lângă acest loc. Un fort și un amplasament de artilerie - ale căror rămășițe mai pot fi văzute și astăzi- au fost ridicate în 1780 pentru a apăra Golful Brest. Până în 1783 Franța și Anglia s-au aflat în război.
”Le-am cerut istoricilor și arheologilor din zonă, dar nimeni nu a fost în stare să afle poveste din spatele acestei stânci” a spus Dominique Cap, primarul din Plougastel. ”Ne-am gândit că poate în lume sunt oameni care au expertiza și cunoștințele necesare pentru a ne ajuta. Decât să stăm în ignoranță, ne-am gândit să lansăm o competiție”, a mai adăugat acesta. Lingviștii și arheologii entuziasmați de acest demers sunt rugați să se înregistreze la administrația primăriei și vor primi documentele necesare - fotografii cu inscripția. Sute de persoane s-au arătat interesate până în prezent. După ce concursul se încheie în luna noiembrie, un juriu va alege cea mai plauzibilă interpretare a ”ghicitorii”.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: BBC
Etichete: Franta , concurs , premiu , stanca , inscriptie
Dată publicare: 10-05-2019 16:10