Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Premierul Viktor Orban: Ungaria nu se va lăsa târâtă în conflictul armat din Ucraina

Potrivit agenției de presă TASS, care este controlată de puterea de la Kremlin, Ungaria nu se va lăsa prinsă în conflictul armat din Ucraina - ar fi declarat duminică premierul ungar Viktor Orban.

”Nu ne lăsăm purtați în spirala războiului sângeros și dorim încetarea focului și negocieri de pace”, a declarat la postul de televiziune M1.

El a promis că Ungaria nu va ceda presiunii altor țări și nu își va schimba poziția față de conflictul ucrainean.

"Sirenele care ne ademenesc să "luăm partea dreaptă a istoriei" nu ne vor trage în această capcană. Trebuie să rămânem pe partea maghiară a istoriei chiar și în cele mai dificile situații", a subliniat el.

După izbucnirea conflictului din Ucraina, guvernul Ungariei și-a exprimat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei și a condamnat acțiunile Rusiei.

Cu toate acestea, Budapesta a refuzat să aprovizioneze Kievul cu arme. Mai mult, Ungaria s-a declarat împotriva sancțiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, susținând că acestea nu vor ajuta la rezolvarea situației din Ucraina, ci doar ar dăuna economiei Europei.

Această poziție a provocat nemulțumiri vădite la Washington, Bruxelles și în multe capitale ale UE.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult