Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Avertismentul premierului slovac: Dacă Rusia învinge Ucraina, Slovacia este următoarea

Dacă Rusia învinge Ucraina, „Slovacia este următoarea”, consideră premierul slovac Eduard Heger.

Declarațiile lui Heger au fost făcute miercuri la Forumul Economic Mondial de la Davos, conform EFE și CNN, citate de Agerpres.

Heger a criticat statele UE pentru dependenţa lor faţă de energia rusească şi a arătat că ţara sa şi-a asumat deconectarea totală şi cât mai rapidă posibil de gazul rusesc.

Slovacia, dependentă de gazul din Rusia

Slovacia este însă în continuare dependentă de gazul din Rusia într-o anumită măsură, mai ales că este o ţară fără ieşire la mare, astfel că are nevoie de sprijinul blocului comunitar.

„Suntem o ţară interioară şi avem nevoie de aceeaşi fiabilitate (a livrărilor de petrol şi gaze) ca partenerii din jurul nostru,” a spus el.

Premierul slovac i-a îndemnat astfel pe liderii europeni ca în relaţiile cu Rusia „să înceteze compromisurile” faţă de principiile lor.

„Am renunţat prea mult timp la valorile noastre în schimbul petrolului şi gazului ieftin”

„Pur şi simplu am renunţat prea mult timp la valorile noastre în schimbul petrolului şi gazului ieftin,” a spus Eduard Heger, adăugând că, „compromisurile cu (preşedintele rus Vladimir) Putin au provocat un război în Ucraina”.

El a mai cerut blocului comunitar să colaboreze cu Ucraina şi cu ţările Balcanilor Occidentali pentru elaborarea unor „reguli standardizate astfel încât ele să poată adera la UE”.

Dar unii lideri europeni au respins deja posibilitatea ca Ucraina să beneficieze în urma invaziei ruse de o aderare rapidă la UE în afara procesului obişnuit, care în mod normal durează mai mulţi ani.

CITEȘTE ȘI: Vladimir Putin l-a promovat pe fostul său bodyguard personal ca Ministru al Urgențelor. Cum a murit predecesorul

Un proiect de lege care facilitează interzicerea presei străine în Rusia, aprobat în prima lectură de Dumă

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult