Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Premierul polonez: Situaţia din Ucraina este o ameninţare existenţială pentru Europa

Invazia Rusiei din Ucraina este o ameninţare existenţială pentru pacea în Europa, a declarat marţi premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Ucraina a primit transporturi de arme de la state membre ale NATO pentru a putea rezista invaziei declanşate săptămâna trecută de armata rusă, în timp ce Occidentul a adoptat sancţiuni ample împotriva economiei ruse.

"Astăzi ne concentrăm pe situaţia din Ucraina, deoarece este o ameninţare existenţială pentru pacea în Europa", a spus Morawiecki după o întâlnire la Bruxelles cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

El a mai afirmat că Polonia îşi doreşte adoptarea celor mai dure sancţiuni posibile împotriva Rusiei, inclusiv interzicerea importului de cărbune.

"Sunt de părere că putem introduce un embargou asupra cărbunelui din Rusia mâine. Suntem pregătiţi pentru asta, vrem doar să obţinem cel mai rapid consimţământ posibil din partea Comisiei Europene", a declarat Morawiecki.

Citește și
rusia trupe
Trupele ruse par să-şi regândească tactica după ce ofensiva împotriva Ucrainei nu a decurs conform planului

El a făcut totodată apel la Europa să nu mai cumpere gaz şi petrol din Rusia "într-o perspectivă de câteva luni".

Morawiecki a mai spus presei că Polonia a propus adoptarea de sancţiuni şi împotriva Belarusului, aliatul Rusiei, cât mai repede posibil şi că şefa Comisiei Europene este de aceeaşi părere.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult