Premierul israelian Netanyahu, evacuat de urgență în urma unui anunț de atac iminent
Evacuarea a avut loc după anunţul unui atac iminent cu rachete dinspre Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters.
Conform unei înregistrări video difuzate de postul de televiziune public Kan 11, un agent de securitate s-a apropiat de Netanyahu şi l-a informat despre existenţa unui cod roşu de alertă. Premierul israelian a salutat apoi adunarea formată din aproximativ 100 de alegători, membri ai Partidului Likud, după care a fost evacuat împreună cu soţia sa Sara, transmite Agerpres.
"Un proiectil dinspre Fâşia Gaza având drept ţintă teritoriul israelian a fost interceptat de sistemul de apărare antirachetă "Domul de Fier", a informat armata într-un comunicat scurt, în care se mai precizează că sirenele s-au declanşat în special în oraşul Ashkelon, unde avea loc întâlnirea la care participa Benjamin Netanyahu.
În septembrie, liderul Partidului Likud, aflat atunci în campanie electorală pentru legislative, a mai fost evacuat dintr-o întâlnire publică în oraşul Ashdod din sudul Israelului, după ce sirenele au anunţat iminenţa unui tir de rachete dinspre Fâşia Gaza.
Joi, membrii Partidului Likud sunt chemaţi să îşi aleagă noul lider în cadrul alegerilor interne solicitate de principalul rival al premierului, Gideon Saar, care este hotărât să ocupe postul de preşedinte al partidului.
Pe 2 martie este programat cel de-al treilea scrutin legislativ în mai puţin de un an, în speranţa de a se pune capăt celei mai grave crize politice pe care o traversează ţara, liderii celor două partide aflate la egalitate, Likud şi Alb-Albastru, nereuşind să ajungă la o înţelegere asupra formării unui guvern de coaliţie.
AFP aminteşte că pe 19 şi 20 decembrie au fost trase două tiruri de rachete din Fâşia Gaza spre Israel, incident care nu s-a soldat cu răniţi.
Ca reacţie, aviaţia israeliană a bombardat în două rânduri facilităţi ale Hamas, organizaţia islamistă aflată la conducerea enclavei palestiniene. Israelul consideră responsabilă această mişcare pentru toate tirurile cu rachete provenind din Fâşia Gaza, în pofida faptului că ţinta statului evreu vizează şi alte mişcări armate palestiniene.
Din 2008, Israelul a condus trei războaie împotriva organizaţiei Hamas şi a grupărilor sale aliate din Fâşia Gaza, unde 2 milioane de palestinieni trăiesc în condiţii dificile, din cauza conflictului, a sărăciei şi a blocadei israeliene impuse de peste 10 ani.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!