Moment istoric: Kim Jong-un răspunde întrebării unui jurnalist străin, apoi Trump îl laudă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Preşedintele american a încheiat discuţiile cu două ore mai devreme decât era prevăzut în programul iniţial, după ce Kim i-a cerut să renunţe la toate sancţiunile economice împotriva Coreei de Nord.
În schimb, nu a oferit denuclearizare totală aşa cum a cerut administraţia americană. Aşa că summitul s-a încheiat fără semnarea vreunui acord. În plus, a fost umbrit de audierea la Washington a fostului avocat al lui Trump, Michael Cohen, care a făcut dezvaluri neaşteptate.
După mai multe runde de discuţii, cea de-a doua zi a summitului s-a încheiat mai repede decât era prevăzut, spre surprinderea jurnaliştilor. La fel de neaşteptată a fost şi anularea ceremoniei semnării unui acord între cei doi preşedinţi.
Anunţul a venit după ce toată dimineaţa, preşedintele Tump a încercat să coboare aşteptările legate de înţelegerea pentru denuclearizarea Coreei de Nord.
Donald Trump, preşedintele SUA: „Ne-am gândit - și eu și Secretarul de Stat, Mike Pompeo - că nu este momentul să semnăm ceva. Însă au fost două zile interesante și, cred eu, productive. Dar uneori trebuie să pleci și cred că aceasta este una dintre acele ocazii.”
Negocierile s-au împotmolit din cauza cererii Statelor Unite, că regimul comunist să vină cu un plan concret pentru denuclearizare, în contextul în care Phenianul a pus condiţia ca America să renunţe la sancţiunile economice.
Trump: „Problema este legată de sancțiuni. Practic, ei vor ridicarea completă a sancțiunilor, iar noi nu putem accepta asta. Sunt dispuși să denuclearizeze o mare parte din zonele pe care ni le dorim, însă nu vrem să renunțăm la sancțiuni pentru atâta lucru.”
Cu câteva ore înainte, dictatorul nord-coreean se arătase dispus să ia în calcul programul de denuclearizare.
Un jurnalist care participa la summitul de la Hanoi i-a adresat lui Kim Jong-un o întrebare și, în premieră, liderul nord-coreean i-a și răspuns.
Reporter: „Președinte Kim, sunteți încrezător?”
Kim Jong-un a făcut o pauză, s-a uitat spre traducătorul său, după care a răspuns.
„E prea devreme să spun, dar n-aș spune că sunt pesimist. Din ce simt acum, cred că rezultatul va fi unul pozitiv”, a spus el prin intermediul translatorului.
Potrivit Politico, este prima dată când Kim Jong-un răspunde întrebărilor venite de la un jurnalist străin.
Întâlnirea nu a fost lipsită de momente tensionate, pe care oficialii Casei Albe le-au „rezolvat" excluzând 4 jurnalişti americani de la evenimentele pentru presă.
Ivan Watson, corespondent CNN: „Cei doi lideri au avut parte de o cină în cerc restrâns, alături de câțiva consilieri importanți, la hotel. Nu avem foarte multe detalii despre ce s-a întâmplat acolo, în parte și pentru că oficialiii Casei Albe au luat decizia neobișnuită de a exclude câțiva reporteri, probabil pentru că au strigat întrebări către președintele Trump, în timpul unui moment dedicat oportunităților de imagini.”
În această situație s-a aflat jurnalistul de la Associated Press.
Jonathan Lemire, jurnalist Associated Press: „Trump a fost întrebat în legătură cu Michael Cohen, fostul său avocat, care a fost audiat în Congres. La câteva ore după dineul cu Kim, acest subiect avea să țină primele pagini, așa că președintele s-a înfuriat, pentru că punea în umbră întâlnirea cu președintele nord-coreean. Președintele Trump nu mi-a răspuns la întrebarea despre Michael Cohen.”
Preşedintele Trump a plecat deja de la Hanoi, spunând că nu există, deocamdată, planuri pentru un al treilea summit cu Kim Jong-un.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: donald trump , summit , kim jong-un , hanoi , vietnam
Dată publicare: 28-02-2019 13:48