Premieră: Fonduri ruseşti confiscate, transferate de SUA pentru reconstrucția Ucrainei
În luna februarie, Merrick Garland a autorizat ca suma de 5,3 milioane de dolari, confiscaţi din conturile oligarhului rus Konstantin Malofeev, să fie destinată Ucrainei.
"Am autorizat transferul acestor fonduri (...) pentru a remedia răul războiului nedrept iniţiat de Moscova în Ucraina", conform unui comunicat de presă. Suma "a fost transferată Departamentului de Stat şi va fi dedicată acestei cauze", adaugă el.
"Acesta este primul transfer de către Statele Unite ale unor fonduri ruseşti confiscate pentru a reconstrui Ucraina, dar nu şi ultimul", potrivit lui Merrick Garland.
Statele Unite au anunţat în martie 2022, la scurt timp după începerea invaziei, crearea unei celule dedicate urmăririi penale a "oligarhilor ruşi corupţi" şi a tuturor celor care încalcă sancţiunile adoptate de Washington împotriva Moscovei.
„Sponsorul” separatiștilor pro-ruși din estul UcraineiDe atunci, americanii au sancţionat şi blocat nave şi avioane în valoare de peste un miliard de dolari şi au îngheţat sute de milioane de active deţinute de membri ai elitei ruse în conturi americane.
În aprilie 2022, SUA au confiscat fonduri aparţinând miliardarului rus Konstantin Malofeev, care este considerat una dintre principalele surse de finanţare pentru separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei. În paralel, justiţia americană l-a pus sub acuzare pentru că a încercat să achiziţioneze şi să gestioneze în secret instituţii mass-media din întreaga Europă, încălcând sancţiunile care îl privesc.
Preşedintele american Joe Biden şi-a exprimat intenţia încă de la începutul conflictului ca bunurile confiscate să fie destinate acordării de asistenţă Ucrainei. Însă pentru a face acest lucru, autorităţile trebuie să demonstreze că bunurile în cauză au legătură cu activităţi ilegale, ceea ce nu este întotdeauna uşor, transmite AFP, citată de Agerpres.