Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe, arestaţi în Muntenegru pentru oficierea unei slujbe

Poliţia din Muntenegru a arestat opt prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe pentru încălcarea regulilor stabilite în timpul pandemiei de COVID-19, a informat miercuri radioteleviziunea RTCG, citată de DPA.

Clericii oficiaseră o slujbă în faţa a mai multor sute de persoane cu o zi mai devreme în oraşul Niksic (nord), fără a ţine cont de distanţarea socială şi de alte restricţii impuse pentru a preveni răspândirea bolii.

"Ei sunt acuzaţi pentru infracţiunea de încălcare a normelor sanitare legate de prevenirea unei boli contagioase periculoase", a precizat procurorul districtual Stevo Sekaric într-o declaraţie.

Preoții pot primi o condamnare de până la 12 ani de închisoare  

Pedeapsa maximă pentru această faptă este de 12 ani de închisoare.

Slujba a avut loc în ajunul unei sărbători ortodoxe. De asemenea, poliţia a fost mobilizată pentru a preveni aglomeraţia în alte locuri, inclusiv la Podgorica, dar şi la o mănăstire aflată pe muntele la poalele căruia se află Niksic, şi considerată centrul sărbătorii.

Citește și
O biserică din Australia vinde înălbitor pentru vindecarea Covid-19. Ce scrisoare i-a trimis lui Trump
O biserică din Australia vinde înălbitor pentru vindecarea Covid-19. Ce scrisoare i-a trimis lui Trump

Arestarea celor opt prelaţi intervine în contextul conflictului persistent dintre autorităţile pro-occidentale din Muntenegru şi Biserica Ortodoxă Sârbă, considerată de acestea drept un instrument al amestecului Serbiei.

Biserica Sârbă spune că legea o umilește în mod intenționat  

Declaraţiile provocatoare din partea clericilor au marcat şi celebrarea Paştelui ortodox luna trecută. Vacanţa de Paşte a avut loc şi ea în contextul măsurilor de izolare, care au întrerupt, în martie, luni întregi de proteste organizate de Biserica Ortodoxă Sârbă.

Până atunci, mii de oameni participaseră alături de preoţi la "liturghii de protest" împotriva unei legi adoptate în decembrie privind proprietăţile comunităţilor religioase.

Biserica Ortodoxă Sârbă insistă asupra faptului că legea o umileşte în mod intenţionat şi îi vizează lăcaşurile de cult şi pământurile.

Muntenegru s-a îndepărtat de Serbia şi de Rusia în ultimii 20 de ani, adoptând un traseu pro-occidental, prin aderarea la NATO în 2017 şi negocierea aderării la Uniunea Europeană.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult