Povestea unei românce stabilită în Dublin. Reacția irlandezilor când îi aflau țara de origine
Daniela Kocis-Fitzgerald povestește că, la un moment dat, pe stradă, se pregătea să traverseze atunci când a fost abordată de o femeie în etate. Cele două au vorbit preț de câteva minute, până când bătrânica a întrebat-o care îi este țara de origine.
”Când am spus România, a renunțat literalmente la mine. M-am gândit, de ce? Cu siguranță nu a înțeles”, povestește Daniela.
”A fost un semn dur. Când spun că sunt româncă oamenii se uită într-un mod ciudat la mine. Faptul că au apărut multe materiale TV despre români nu ajută. Dar nu asta este realitatea țării mele, este extrem de fabricată. Este ca și cum o echipă de fotografi se duce și fotografiază cele mai sărace zone din Dublin și prezintă povestea ca fiind vorba despre toată Irlanda”, a continuat aceasta.
Daniela s-a născut și a crescut în orașul Aiud. Singură la părinți, dintr-un tată maghiar și o mamă româncă, tânăra a studiat de la 15 ani într-o școală bilingvă, pentru a-și perfecționa engleza.
În timpul studiilor universitare, tânăra a decis să muncească o vară în Regatul Unit, așa a ajuns în orașul Blackpool. ”Mi s-au deschis ochii spre faptul că în afara României existau mai multe oportunități. Apoi am vizitat Irlanda de câteva ori și mi-a plăcut de fiecare dată. Am găsit aici oameni primitori și destul de tradiționaliști. A fost la fel ca în România, unde oamenii sunt extrem de tradiționaliști, așa că am decis să stau o vreme aici”, povestește aceasta.
Daniela s-a mutat în orașul irlandez Carlow în 2009. ”Până să-mi găsesc primul loc de muncă, majoritatea interacțiunilor mele erau cu români. Dar acum sfătuiesc oamenii care vin aici să încerce să lase deoparte mentalitatea de a fi mereu cu români deoarece, la sfârșitul zilei, ești într-o altă țară și trebuie să faci parte din acea comunitate. Am avut nevoie de câteva luni să-mi dau seama că nu pot face parte dintr-o țară și cultura ei dacă nu o îmbrățișez”.
A urmat Arklow, iar într-un final Dublin. Acolo l-a întâlnit pe Richard, cu care a rămas însărcinată. ”A jucat un rol imens în decizia mea de a rămâne în Irlanda”, spune ea. Din 2014 sunt căsătoriți și au împreună doi copii.
Daniela este extrem de fericită de faptul că soțul ei încurajează ca cei doi fii ai lor să învețe și să vorbească română.
Românca a creat și un ONG prin care organizează seminarii prin care ajută femeile din România abia sosite în Irlanda să se adapteze și să-și găsească un loc de muncă.
”Mesajul pe care vreau să îl transmis este că la sfârșitul zilei nu contează de unde vii, pentru că ești om și vei găsi oportunități dacă-ți dai șanse. Sunt foarte mulți români care au propria lor afacere în strănătate și sunt foarte stabili, dar trebuie să ai încredere în propriile forțe”, a transmis Daniela.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!