Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Povestea emoționantă a românului găsit după opt ani în Italia. ”Genova mi-a salvat viața”

Românul găsit după opt ani în Italia a povestit cum a supraviețuit pe străzile din Genova după ce a fugit de acasă, scrie tgcom24.

Fernando Vasile a fost descoperit cu ajutorul unei emisiuni tv, la opt ani după ce a dispărut în timp ce mergea la școală.

Atunci avea 16 ani, acum are 24. Băiatul stă pentru o perioadă la unchii săi, în Palombina Sabina, o localitate din apropierea Romei, și spune că s-a împăcat cu mama sa, care între timp a revenit în România. ”Primele cinci minute la telefon am plâns continuu”, a povestit băiatul, potrivit La Repubblica.

Fernando Vasile a crescut cu bunica în România până la 9 ani, apoi a mers în Italia, la mama sa, dar nu s-a adaptat în familia acesteia. ”Acasă îmi spuneau `românul`, iar asta mă deranja. După o ceartă cu mama mea, am decis să plec”, a spus tânărul.

A ajuns la Roma și în Calabria, înainte să rămână în nord, la Genova. ”Aici, erau toți amabili. Nu îmi puneau întrebări, așa că m-am oprit”, a explicat Fernando.

Citește și
Audi A8
Un român din Germania a împrumutat bolidul fiului său ca să vină în România. Surpriză uriașă când a intrat în Bihor

”Ce am făcut în acești ani?! M-am descurcat bine, am trăit din ce am primit de pomană. Genoa m-a salvat”, a spus Fernando, care reușea să strângă chiar și 50 de euro pe zi.

În timpul pandemiei, a început să livreze pachete ca să câștige mai mulți bani. Acum, are o prietenă care îl așteaptă la Genova. Unchii i-au oferit un loc de muncă și speră să rămână în Palombina Sabina.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult