Povestea emoționantă a orfanilor nord-coreeni trimiși în România comunistă a anilor ’50. Ce le-a rămas în memorie

 

Copiii au fost trimiși să locuiască în aceste țări comuniste aliate ca parte a proiectelor conduse de sovietici pentru reconstruirea Coreei de Nord devastate de război, scrie The Diplomat.

La șase decenii după ce s-au întors în patria lor, urmele a mii de copii nord-coreeni orfani au rămas încă în sufletul bătrânilor europeni ale căror vieți le-au atins pentru un scurt timp.

Parfumul copacilor pe care i-au plantat. Amintirile chipurilor lor nevinovate. Melodiile coreene pe care le-au cântat.

Orfanii nord-coreeni au studiat în școlile locale din țările adoptive și și-au făcut prieteni locali. Apoi, brusc, au fost chemați înapoi în Coreea de Nord.

„Nu ni s-a spus deloc, doar au încetat să mai vină la școală”, a spus Halina Dobek, 87 de ani, care a predat pentru câțiva orfani din Polonia.

„Acești copii au părăsit Polonia fără niciun fel de entuziasm”, a completat Halina.

Este o parte aproape uitată a Războiului Rece, dar un nou documentar dezvăluie viețile orfanilor a căror plecare a rămas în memoria europenilor care i-au cunoscut.

Filmul ”Copiii lui Kim Il Sung”, care se referă la fondatorul și liderul războiului din Coreea de Nord, a fost lansat pe 25 iunie, la 70 de ani de la începutul războiului coreean.

Conflictul de trei ani a distrus o mare parte din Coreea de Nord și de Sud, a ucis mai mult de un milion de oameni și a lăsat în urmă 100.000 de copii orfani.

 

Orfanii nord-coreeni erau trimiși în țările sovietice, cei din Coreea de Sud în SUA și Europ de Vest

 

La fel ca războiul în sine, reconstrucția ambelor țări, inclusiv problema orfanilor, a devenit o parte a rivalității Războiului Rece.

În timp ce nord-coreenii erau trimiși pentru educație în Europa de Est, mii de orfani sud-coreeni erau adoptați de familii din America de Nord și Europa de Vest.

„La vremea respectivă, Statele Unite și Uniunea Sovietică erau în concurență, cum ar fi cine ar putea trimite mai întâi oamenii în spațiu. În acest sens, ei au concurat și pe modalități de a arăta al cărui sistem politic era mai uman și mai superior”, a spus Kim Deog-Young, regizorul filmului.

Atunci când nord-coreenii au început să sosească în Europa, și țările de aici se refăceau în urma devastărilor din cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, copiii au fost tratați bine.

Filmul îi arată pe bulgari care dau flori copiilor nord-coreeni, îmbrăcați cu pălării și jachete întunecate identice, la sosirea lor în 1952.

Katya Panalotova, care locuiește în orașul bulgar Parvomay, își amintește în film că noii ei colegi de clasă erau hrăniți de cinci ori pe zi și purtau încălțăminte din piele, în timp ce studenții locali aveau încălțăminte din cauciuc.

Prieteniile s-au format rapid.

„Am jucat fotbal și volei împreună pe un deal. Am fost ca frații”, spune Veselin Kolev, un alt bulgar, în film.

Cu toate acestea, au fost și momente mai întunecate. Unii orfani erau bântuiți de amintirile bombardamentelor din război și se ascundeau sub mese când auzeau zgomot de avioane.

Coreea de Nord și-a trimis propriii profesori în Europa pentru a-i învăța pe copii limba, istoria și cultura coreene, în timp ce profesorii europeni s-au ocupat de alte materii.

Dobek a învățat orfanii polonezi în Otwock, oraș în apropiere de Varșovia, între 1956-57.

Ea a spus pentru AP că copiii „aveau nevoie de căldura inimilor noastre”.

Majoritatea nord-coreenilor locuiau în cămine, dar câțiva au rămas cu familii locale.

 

Imagini din arhiva românească, cu orfani nord-coreeni defilând

 

Filmul include imagini din arhiva națională românească care arată orfanii salutând un steag nord-coreean cu o imagine a lui Kim Il Sung și mărșăluind cu rigoare militară la noua lor școală.

Orfanii au cântat „Cântarea generalului Kim Il Sung” atât de des încât unii colegi de clasă își amintesc încă unele cuvinte.

În film, unii bulgari în vârstă cântă împreună în coreeană despre „generalul nostru Kim Il Sung al cărui nume este glorios”.

La Școala Primară numărul 5 din Otwock, unde au studiat orfanii, există încă fotografii decolorate ale nord-coreenilor, precum și cărți de raport care arată că au obținut note excelente în pictură, meșteșuguri și comportament.

În oraș, pinii pe care nord-coreenii au plantat-o au crescut și rămășițele unui obelisc pe care l-au ridicat pentru a celebra prietenia dintre națiuni pot fi văzute și acum.

Kim a vizitat unii dintre orfani, inclusiv cei de la școala lui Dobek, în timpul unei călătorii din 1956 în Europa de Est.

Un an mai târziu, la ordinul lui Kim, nord-coreenii au început să se întoarcă acasă. Până în 1959, toți erau plecați.

Niciodată nu a existat o explicație oficială despre motivul pentru care orfanii au fost aduși acasă, dar atât filmul, cât și experții speculează că președintele Kim ar fi putut fi preocupat de faptul că tinerii nord-coreeni au fost prea mult influențați de o cultură străină într-o perioadă în care au avut loc unele proteste anti-sovietice în Europa de Est, prin care se solicitau reforme politice.

 

Își aminteau ce bine mâncau în România

 

Odată întorși acasă, unii dintre orfani au trimis scrisori profesorilor și colegilor de clasă.

Barbara Michalowska, a cărei mamă a învățat în Otwock, a declarat pentru AP că un student i-a trimis mamei sale o pictură pe care a făcut-o după peisaj coreean.

Alții au scris că doresc să se întoarcă în Polonia. După câțiva ani, scrisorile s-au oprit pur și simplu.

Ceea ce s-a întâmplat cu majoritatea orfanilor nu se știe, dar există indicii despre unii.

Seo Jae-pyoung, care a fugit din Coreea de Nord în 2000, a declarat pentru AP că profesorul său de limbă rusă din anii '80 fusese trimis în România ca orfan și amintit despre sărbătoare cu pâine, lapte și brânză în timp ce se afla acolo.

Haesung Lee, șeful studiilor coreene la Universitatea poloneză din Wroclaw, a declarat că trei foști diplomați nord-coreeni trimiși în Polonia și un al patrulea care a predat limba poloneză la o universitate din Pyongyang au fost orfani trimiși în Polonia.

Prietenii lor europeni, acum în vârstă, le doresc ce e mai bun nord-coreenilor, oricare ar fi ei.

„Mi-aș dori ca prietenii mei să poată trăi la fel de frumosca noi când eram copii”, spune în film Lilka Anatasova, o bulgăroaică de 77 de ani, care menționează câțiva nord-coreeni pe nume. ”Nu vă vom uita”.