Povestea celui mai cunoscut călău din Marea Britanie. Spânzura ucigași în serie și naziști, apoi mergea să bea
Acum, bunurile sale, precum glugile de execuție și topoare, au fost scoase la vânzare. Nu este prima dată când trusa sa a fost scoasă la vânzare. În 2019, un caiet pe care l-a folosit pentru a-i enumera pe cei cărora le-a pus capăt vieții, împreună cu bunurile lor, inclusiv propria „glugă”, s-a vândut pentru 20.000 de lire sterline, scrie Daily Star.
Albert Pierrepoint s-a născut în Yorkshire, În 1905, și a asistat când era copil la spânzurarea tatălui și unchiului său. Atunci, cel care urma să devină călău la rândul său, a spus: „Când voi termina școala, mi-aș dori să fiu călăul oficial”.
În timp ce lucra ca măcelar în Lancashire, în anii 1930, Pierrepoint a aplicat cu succes pentru un post de asistent de călău, iar în scurt timp, a fost promovat. Călătorea în țară pentru a executa oameni, și primea 15 lire pentru fiecare execuție.
Pierrepoint își considera slujba „sacră” și credea că „o putere superioară” l-a ales pentru a face astfel de lucruri, iar asta l-a făcut să dezvolte o pregătire minuțioasă înainte de fiecare execuție.
Albert Pierrepoint nota cu atenție înălțimea și greutatea persoanei care urma să fie spânzurată, apoi examina în detaliu corpul și nota în dreptul fiecăreia dacă era slăbită, sau nu. Apoi folosea o formulă pentru a calcula traiectoria precisă a căderii toporului, pentru a le rupe din prima gâtul celor condamnați, sau chiar folosea un sac pe post de om pentru antrenament.
Pierrepoint avea să-i execute pe unii dintre cei mai răi răufăcători ai epocii, iar în 1941 l-a spânzurat pe gangsterul londonez Antonio „Babe” Mancini, care înjunghiase până la moarte un bărbat, în urma unei altercații într-un bar.
Între timp, „Blackout Ripper” Gordon Cummins, care a ucis patru femei, a fost spânzurat în 1942.
Pierrepoint a executat 15 spioni germani în cel de-al Doilea Război Mondial, precum și trădători, inclusiv radiodifuzorul William Joyce, cunoscut sub numele de Lord Haw-Haw.
Abilitățile sale au fost solicitate după ce a fost recrutat de comandanții aliați, pentru a spânzura 200 de criminali de război naziști în Germania.
Printre ei se număra Josef Kramer, „Fiara lui Belsen”, care fusese comandant la notoriul lagăr de concentrare și colega criminală de război, Irma Grese, un gardian vicios de la Auschwitz.
Întors în Marea Britanie, Pierrepoint a continuat să vadă, din punct de vedere profesional, ucigași precum ucigașul băii cu acid, John George Haigh – responsabil pentru moartea a șase persoane – în 1949.
Patru ani mai târziu, l-a spânzurat pe ucigașul în serie John Christie, care a sugrumat opt persoane în casa sa din Rillington Place, zece din Notting Hill, vestul Londrei, iar spânzurarea i-a luat „mai puțin timp decât i-a luat cenușei să cadă dintr-un trabuc”.
Recordul lui Pierrepoint a fost de doar șapte secunde, dar nu i-a lipsit niciodată compasiunea. După ce a spânzurat-o pe Ruth Ellis, care a fost ultima femeie executată în Marea Britanie, pentru că și-a ucis iubitul, în 1955, el a spus că „a murit la fel de curajoasă ca orice bărbat”.
În ciuda muncii sale îngrozitoare, Pierrepoint era un tip vesel și, în timp ce era călău, a început să managerieze un pub numit „Help the Poor Struggler” din Oldham, Lancashire.
Pierrepoint a renunțat brusc la rolul său de călău, în 1956, după o dispută cu privire la onorariile sale, retrăgându-se pentru a conduce un alt pub în Preston, împreună cu soția sa Annie.
Se spune despre Pierrepoint, interpretat de Timothy Spall într-un film din 2005, că s-a lăudat că a spânzurat mai mulți oameni decât orice altă persoană din istoria Marii Britanii.
Cu toate acestea, unii s-au dovedit mai târziu a fi nevinovați, cum ar fi Timothy Evans, care a fost condamnat pe nedrept în 1950 pentru uciderea soției și a fiicei sale, John Christie fiind adevăratul vinovat.
Pierrepoint a ajuns în cele din urmă la concluzia că pedeapsa cu moartea, abolită în 1969, nu a funcționat, iar înainte de moartea sa în 1992, la 87 de ani, a spus: „Pedeapsa capitală, în opinia mea, nu a dus decât la răzbunare”.