Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
„Am venit în Franța acum 18 ani, pentru a avea o viață mai bună”, a mărturisit Călin, tatăl celor opt copii. "Am trăit și am lucrat în Paris timp de zece ani. Apoi am venit la Poitiers, pentru că am cunoscut oameni de aici."
El s-a angajat la spații verzi și a asigurat un acoperiș deasupra capului familiei sale, plătind o chirie corespunzătoare.
Contractul, însă, i-a expirat, iar cuplul și copiii lor, din lipsă de bani, s-au refugiat în duba familiei, dormind într-o parcare de lângă un parc din Poitiers. Cei doi au ajuns să locuiască într-o casă veche, părăsită, după ce un trecător i-a observat și le-a arătat-o. Fără să stea pe gânduri, familia s-a dus acolo și a împins ușa de la intrare închisă mai mult de formă.
„Am descoperit o casă într-o stare tristă, plină de praf și păianjeni uriași”, își amintește Monica, partenera lui Călin.
„Copiii s-au acomodat repede, dar a trebuit să le explicăm situația, că aceasta nu este casa noastră!”, a mai povestit Călin.
Cu toate acestea, bărbatul de 34 de ani decide să-și mute familia acolo și să renoveze locuința.
„Copiii au lucrat cu mine. Ne-am distrat foarte mult”, a mărturisit Călin.
Însă ulterior, proprietarii au aflat și au alertat autoritățile. Au mers la locuință însoțiți de poliție, apoi de un executor judecătoresc pentru a constata ocupația ilegală.
„Le-am explicat situația noastră. Proprietarii ne-au ascultat și înțeles”, a mai spus bărbatul de 34 de ani.
Familia de români a rămas în cele din urmă în casă, iar în doar două luni, fața casei s-a schimbat semnificativ. Aproape toate camerele au fost refăcute. S-au făcut chiar donații familiei pentru schimbarea întregii rețele electrice.
„Am încheiat un contract pe numele meu pentru energie electrică și apă”, a povestit Călin, care își dedică toate economiile confortului copiilor săi.
Copiii merg la școală, iar Calin visează la un nou loc de muncă. El este gata să „facă orice” pentru a-și recâștiga independența financiară. Vrea să-și închirieze legal o locuință și să o returneze pe cea din Poitiers, construită în 1928, proprietarului de drept.