Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Potențial tratament pentru Covid-19, cu eficiență 95%, descoperit în Israel

Cercetătorii de la centrul medical Ichilov din Tel Aviv au anunțat că au descoperit un medicament medicament pentru Covid-19, cu eficiență de 95%, în urma unui studiu preliminar.

Profesorul Nadir Arber, de la Centrul pentru Prevenirea Cancerului din cadrul spitalului, a testat un medicament dezvoltat de echipa sa pe pacienți cu forme moderate și severe de Covid-19 și a descoperit că are o eficiență de 95%, scrie Times of Israel.

Arber a declarat că medicamentul EXO-CD24 este ieftin și eficient și trebuie administrat o dată pe zi, timp de 5 zile.

Din cei 30 de pacienți cărora le-a fost administrat tratamentul, 29 au arătat o îmbunătățire după două zile și au fost externați din spital după alte 3 până la 5 zile. Și ultimul pacient și-a revenit, însă a avut nevoie de mai multe zile de recuperare.

Medicamentul combate aşa-numita "furtună de citokine", cauza majorităţii cazurilor de insuficienţă respiratorie la pacienţii diagnosticaţi cu boala COVID-19. Tratamentul se bazează pe exosomi - mici saci cu lichid pe care organismul îi folosește pentru comunicarea intercelulară - pentru a transporta proteina CD24 în plămâni.

Citește și
Situație dramatică în Japonia. Oamenii mor acasă de COVID, pentru că sistemul sanitar este copleșit
Situație dramatică în Japonia. Oamenii mor acasă de COVID, pentru că sistemul sanitar este copleșit

„Această proteină este localizată pe suprafața celulelor și are un rol important în reglarea sistemului imunitar”, a declarat Shiran Shapira, un cercetător din echipa lui Arber.

Tratamentul este administrat prin inhalare, zilnic, timp de câteva minute. 

După ce a observat rezultate pozitive ale medicamentului, profesorul Nadir Arber a cerut Ministerului Sănătății să extindă testele clinice la mai mulți pacienți.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult