Pompeo acuză Iranul de atacul asupra Arabiei Saudite. "Un act de război"
Secretarul de stat american Mike Pompeo, aflat în vizită miercuri în Arabia Saudită, a calificat atacul împotriva infrastructurilor petroliere majore ale regatului drept "act de război", pe care l-a atribuit din nou Iranului, potrivit AFP.
"A fost un atac iranian", a declarat presei şeful diplomaţiei americane, asigurând că el poartă "amprentele digitale ale ayatollahului" Ali Khamenei, ghidul suprem iranian.
Arabia Saudită a acuzat miercuri Iranul că ar fi "incontestabil" în spatele atacurilor împotriva a două infrastructuri petroliere majore ale regatului, asigurând că ele provin din "Nord" şi că o anchetă va stabili locul exact al lansării.
"Atacul a fost lansat din Nord şi a fost incontestabil sponsorizat de Iran", a declarat la rândul său purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării saudit, Turki al-Maliki, în cursul unei conferinţe de presă organizate pentru a prezenta concluziile unei anchete oficiale în cadrul căreia au fost arătate rămăşiţe ale "dronelor" şi ale "rachetelor de croazieră".
Potrivit lui, 18 drone şi şapte rachete de croazieră au lovit sâmbătă cele două rafinării după ce fuseseră lansate dintr-un loc care nu este Yemenul, situat în sudul Arabiei Saudite, unde rebelii houthi au revendicat totuşi atacul.
Responsabilul saudit nu a acuzat totuşi în mod direct Iranul că ar fi lansat atacurile de pe teritoriul său, afirmându-şi doar certitudinea cu privire la capacităţile regatului de a găsi locul de lansare în urma unei anchete.
Iranul dezminte că ar fi jucat cel mai mic rol în atacurile împotriva Arabiei Saudite, rivalul său regional, care au făcut să scadă la jumătate producţia de petrol a regatului şi a făcut să explodeze preţurile petrolului brut, înainte de o revenire.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a sosit la Riad cu scopul " de a coordona eforturile de contracarare a agresiunii iraniene în regiune".
Într-o convorbire telefonică cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, preşedintele rus Vladimir Putin a "recomandat efectuarea unei anchete aprofundate şi obiective", potrivit Kremlinului.
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a avut de asemenea o convorbire cu prinţul moştenitor, omul forte al regatului, şi va trimite - potrivit Palatului Elysee - experţi pentru a participa la ancheta saudită, la fel ca şi ONU, conform unor surse diplomatice.
Prinţul moştenitor a estimat miercuri că atacurile permit să se testeze "voinţa internaţională de a lupta împotriva operaţiunilor de sabotaj care ameninţă securitatea şi stabilitatea mondiale", potrivit agenţiei oficiale saudite SPA.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: arabia saudita , iran , drone , atac , rachete , teheran , mike pompeo
Dată publicare: 18-09-2019 21:01