Polonia montează baricade la granițele cu Rusia și Belarus. Ce spune ministrul polonez al Apărării despre acest demers
Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Błaszczak, a explicat de ce s-a decis acest lucru.
"Am demarat o extindere preventivă a măsurilor de securitate la granițele cu Rusia și Belarus. Aceasta face parte din strategia noastră de apărare. Primele fortificații sunt deja amplasate la granița cu regiunea Kaliningrad", a anunțat, pe Twitter, Mariusz Błaszczak.
Decizia Poloniei de a instala baricade la granițele cu Rusia și Belarus vine la doar două zile după ce președintele SUA, Joe Biden, a rostit un discurs istoric la Varșovia.
„Am fost în locul în care pacea și stabilitatea se regăsesc (la Kiev - n.r.). Kievul este liber. Atunci când Rusia a invadat, întreaga lume a fost testată. Toate democrațiile au primit un test. Răspunsul Ucrainei a fost unul profund. Am arătat că suntem și vom fi uniți. Ne vom ridica împotriva agresiunii. Vom ajuta oamenii să trăiască liber. Putin a crezut că răboiul va fi rapid. S-a înșelat. La un an de la începerea acestui război, Putin nu mai are aceeași putere. NATO nu va fi divizat. Vom sta alături de Ucraina astăzi, mâine și întotdeauna. Brutalitatea nu va câștiga împotriva dorinței de libertate”, a spus Biden.
„Mă adresez încă o dată oamenilor din Rusia. SUA sau NATO nu doresc să distrugă sau să atace Rusia. Acest război nu a fost niciodată necesar. Putin l-a ales. Dacă Rusia oprește războiul din Ucraina, totul se încheie”, a mai afirmat președintele SUA.
De asemenea, în cursul zilei de miercuri, tot la Varșovia, Joe Biden s-a întâlnirit cu liderii statelor de pe flancul estic al NATO.