Polonia cumpără lansatoare de rachete din SUA, în valoare de 365 de milioane de €
Lansatoarele mobile de rachete HIMARS (acronim pentru High Mobility Artillery Rocket System), produse de firma americană Lockheed Martin, au o rază de acţiune de 70 până la 300 de kilometri şi sunt folosite în prezent de Statele Unite şi de alte 18 ţări. Polonia urmează să primească 20 de astfel de sisteme până în 2023, conform Agerpres.
La ceremonia de semnare desfăşurată într-un hangar al armatei, lângă Varşovia, în prezenţa unor militari polonezi şi americani, vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence, a declarat: "Suntem fericiţi să colaborăm cu dumneavoastră pentru apărarea naţională a Poloniei". El a subliniat că SUA vor fi întotdeauna alături de Polonia, ca aliat în cadrul NATO.
La rândul său, preşedintele polonez Andrzej Duda a arătat că achiziţia "va avea un efect enorm nu doar asupra întăririi capacităţii de apărare Poloniei şi a armatei poloneze, ci va creşte şi securitatea în partea noastră din Europa, pe flancul estic al Alianţei Atlantice".
Polonia a cumpărat din Statele Unite, în martie anul trecut, şi sistemul antirachetă Patriot, în valoare de 4,75 miliarde de dolari (3,8 miliarde de euro). În Polonia se află în prezent, în cadrul forţei NATO asigurate prin rotaţie de ţările membre, aproape 5000 de militari americani, reaminteşte AFP.
Vicepreşedintele Pence şi secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, se află la Varşovia pentru a participa la o conferinţă pe tema securităţii în Orientul Mijlociu.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!